ELEVI ÎN PERICOL – Asociația Elevilor din Maramureș cere o anchetă în cazul incendiului de la Racoviță

Ad imageAd image

Un incident mai puțin plăcut s-a petrecut săptămâna trecută în incinta Liceului Teoretic „Emil Racoviță” din Baia Mare. Un uscător electric de mâini ar fi luat foc într-unul dintre grupurile sanitare ale unității școlare, incendiul fiind lichidat în cele din urmă de elevi. Însă reprezentanții elevilor din Maramureș spun că aceste uscătoare sunt interzise în școli.

”În orice context, siguranța primează. Acesta este și motivul pentru care AEM a intervenit.  Din fericire, evenimentul nu a implicat victime, nu vrem să ne imaginăm care ar fi fost repercusiunile episodului dacă nu se intervenea în timp util. Totuși, ne bucurăm de disponibilitatea și asumarea de care conducerea liceului a dat dovadă în contextul dialogului cu reprezentanții elevilor. Așteptăm demararea și finalizare  anchetei ISUMM pentru a ajunge la cauza focului și pentru a afla de fapt realitatea din spatele lucrurilor. Elevii au nevoie de siguranță în timpul participării la actul educațional, iar acest lucru nu poate fi contestat!”-Cristina-Alexandra Miculaiciuc, președinte AEM.

AEM readuce în atenție prevederile Ordinului Comun 5487/1494/2020, Anexa nr.2, pct.2, în ceea ce privește Măsurile de protecție în unitățile de învățământ, în contextul epidemiologic al infectării cu SARS-CoV-2, lit.c, unde la capitolul  ”Organizarea grupurilor sanitare” se precizează că ”sunt interzise uscătoarele electrice de mâini și prosoapele din material textil”. Rămâne de văzut ce va stabili ancheta ISJ Maramureș.

AEM Maramureș  spune că cei de la ISU Maramureș vor face o deplasare până la unitatea școlară pentru a vedea ce se mai poate face.

Dragoș HOJDA

 

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu