”Să mori nu este nimic grav, înspăimântător este să nu reușești să trăiești.”
Victor Hugo
Tot mai mulți dintre noi ne pierdem credința. Nu pentru că nu-L iubim pe Dumnezeu sau pe Fiul Lui. Nu, nu, motivul este că suntem revoltați de modificarea, diluarea și deturnarea mesajului lăsat ca moștenire, de Cel trimis să ne învețe să iubim… nu să ucidem.
Fiul Domnului a predicat desculț sau în sandale, când a avut, îmbrăcat într-o mantie de lână nevopsită și cu un șal. Nu avea valize Vuiton, caleașcă sau lectică, servitori care să-i care averile, șambelan și paji, astrolog sau vindecător. A fost, la început, singur, apoi urmat de ucenicii deveniți apostoli, mai apoi de mulțimea care credea în făgăduințele Lui. Și a murit tot singur pe cruce, plătind anticipat pentru păcatele omenirii.
El nu dormea prin hanuri bogate, vile nobiliare sau castele princiare. De cele mai multe ori se odihnea sub o stâncă sau lângă un pârâu, mai des în grajdurile hanurilor, mai apoi în casele celor care doreau să-I audă cuvintele și prorocirile despre o viață mai bună. O lume în care bogatul va fi egal cu săracul în fața divinității, în care oamenii se vor iubi și respecta, o viață liniștită, dar nu neapărat îndestulată, însă fără violență, războaie și ură.
Dar dorința și vorbele trimisului lui Dumnezeu au fost deformate, adaptate și utilizate speculativ în folosul celor care se consideră prin natura profesiei, urmași îndreptățiți ai apostolilor, slujitori ai bisericii. Nu ai oamenilor. Pământul geme și azi sub catedrale monstruoase, palate obscene prin bogăția și luxul lor, biserici reci, o lume populată cu miliardari veroși și administratori ai statelor, cu minți de reptilieni. Și o masă imensă… miliarde de oameni săraci. La fel de năpăstuiți și lipsiți precum felahii egipteni, plebeii democrațiilor grecești, romane sau ai autocrației babilioniene, ori sclavii care populau lumea antică.
Nu s-a schimbat aproape nimic în mentalitatea omului ultimilor două mii de ani. Aceeași foame după avere, putere și mai nou… notorietate. Aceleași minciuni, trădări, hoții și crime împotriva celor mulți și tăcuți. Avem apă caldă, confort, acces la tehnologie și vise cosmice, dar ne-am pierdut umanitatea. Am uitat să fim umili, modești, dornici să ne iubim semenii în pace și înțelegere. Am uitat să fim… oameni și creștini adevărați.
Am scris aceste rânduri având sufletul întristat. Papa Francisc nu a fost protestant, nici ortodox, nici evanghelist sau baptist. EL… a fost doar OM, servitorul umil al Divinității Universale, personajul care a știut când să îi mustre pe clericii hrăpăreți, când să îngenuncheze în fața unor lideri militari criminali, când să îmbrățișeze un cleric musulman, hindus, budist sau evreu, cum să mângâie un copil paralizat sau să îmbrățișeze un bătrân grav bolnav.
Jorge Mario Bergoglio a fost un om a cărui vocație a fost umilința sinceră și iubirea semenilor. A vrut mult, dar a reușit prea puțin, a dorit enorm să ajute, dar a fost prea des refuzat. Deși a știut să fie pe rând catolic, unitarian, reformat sau lutheran, neoprotestant sau iudeu, budist sau islamist. Și toate acestea fără să renunțe, nici un moment, la a fi reprezentantul cel mai respectat al unicului și adevăratului Dumnezeu, fie el numit Elohim, El Eloah, El Shaddai, Iahve sau EL-Olam.
Omenirea, nu doar catolicismul, a pierdut nu un Papă, ci PAPA…!
”Unii mor fiind încă în viaţă, alţii trăiesc şi după moarte.”
V. Butulescu
SOMOGYI Attila
Felicitari Attila pentru acest remember plin de respect despre papa. Sper ca toti cardinalii ramasi in urma lui sa fie sinceri si evlaviosi in a alege pe cel mai bun dintre ei pentru echilibrul spiritual a acestei lumi nebune.