DOSARE DE PENSIONARE – Tot mai multe litigii de muncă prin instanțele de judecată

Ad imageAd image

Un raport al Consiliului Superior al Magistraturii pentru anul 2020 arată că în materia Litigiilor de muncă s-au înregistrat 33.639 de dosare noi de soluţionat în anul 2020, iar în materia Asigurărilor sociale, numărul cauzelor nou intrate în aceeaşi perioadă a fost de 33.176 de dosare, ambele materii înregistrând creşteri faţă de anul precedent de 6,39%, respectiv 47,48%, în acest ultim caz fiind vorba de o creştere semnificativă, „după 4 ani în care numărul cauzelor intrate în materia asigurărilor sociale s-a
menţinut constant, cu uşoare variaţii, în jurul unei medii de 20.000 de dosare noi pe an”.

„Așadar, contestație decizie de pensionare în 2020 am avut 13.839 dosare nou-intrate, 10.495 dosare nou intrate pentru recalculare pensie, 3001 dosare nou intrate pentru obligație de a face, 2898 pentru asigurări sociale, respectiv 1709 dosare noi legate de Pretenții. Această creştere de volum în materia Asigurărilor sociale este determinată în principal de creşterea numărului de cauze având obiectele evidenţiate în tabelul de mai sus. Creşterea se explică prin legislaţia insuficient de clară în materie, dar şi prin aplicarea neunitară a prevederilor legale de către autorităţile administrative. Ponderile numărului de cauze nou intrate în materiile Litigii de muncă, respectiv Asigurări sociale în totalul cauzelor nou intrate la tribunale au fost de 8,81 %, respectiv de
8,68%”, se precizează în raportul CSM amintit mai sus.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu