Joi, 19 mai, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat un control pentru verificarea respectării legislației privind regimul deșeurilor și protecției mediului.
Activitățile au vizat un punct de lucru din municipiul Baia Mare, având ca administrator un bărbat de 37 de ani din municipiu.
”Polițiștii au constatat faptul că în perimetrul interior se află depozitate necontrolat și necorespunzător diferite tipuri de deșeuri generate din activitatea desfășurată, considerate deșeuri periculoase care afectează factorii de mediu.
De asemenea, polițiștii au identificat un recipient din material plastic, de culoare alb, cu o capacitate de 1.000 litri, care conţinea cantitatea de aproximativ 1.000 litri uleiuri uzate generate de la activitatea de service.
Conform art. 29 din OUG 195 din 2005 ”gestionarea deşeurilor se efectuează în condiţii de protecţie a sănătăţii populaţiei şi a mediului şi se supune prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi legislaţiei specifice în vigoare”, iar conform art. 94 ”protecţia mediului constituie o obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice”.
La momentul controlului, administratorul punctului de lucru nu a putut oferi polițiștilor documente care să justifice încheierea unui contract cu o societate comercială care colectează, reciclează şi neutralizează uleiurile uzate.
Având în vedere aspectele constatate, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deșeuri ori substanțe periculoase, faptă prev. și ped. De art. 98, alin 2, lit. a din O.U.G. 195 din 2005. Cantitatea de 1.000 de litri de ulei uzat a fost indisponibilizată și lăsată în custodie bărbatului de 37 de ani până la clarificarea situației juridice”, transmite IPJ Maramureș.
ZiarMM