- ADVERTISEMENT -
Ad imageAd image

DEZINFORMARE: „UE interzice centralele de apartament”. Care e adevărul


Pe rețelele de socializare circulă de o vreme o informație cum că Uniunea Europeană ar dori interzicerea centralelor de apartament. Comisia Europeană în România atrage atenția asupra acestei dezinformări și ne spune clar și răspicat care este adevărul: Uniunea Europeană NU interzice cazanele/sistemele de încălzire (de exemplu centrale, boilere, încălzitoare, etc.) pe bază de combustibili fosili.

„UE ia masuri de reducere a emisiilor de carbon ale clădirilor, ceea ce se traduce în facturi mai mici pentru consumatori și o calitate a vieții îmbunătățită. Concret, Directiva privind performanța energetică a clădirilor convenită de Parlamentul European și statele membre ale UE prevede eliminarea treptată până în 2040 a cazanelor/sistemelor de încălzire alimentate cu combustibili fosili. Prin urmare, nu se interzic sistemele de încălzire pe gaz din clădirile existente. După intrarea în vigoare a directivei, guvernele vor avea posibilitatea de a elimina treptat anumite dispozitive de încălzire pe baza emisiilor acestora, a tipului de combustibil utilizat sau a ponderii minime a energiei din surse regenerabile folosite.

În plus, guvernele vor trebui să stabilească măsuri specifice pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili utilizați pentru încălzire și răcire până în 2040. Directivele UE lasă guvernelor naționale flexibilitate în ceea ce privește îndeplinirea de către acestea a aspirațiilor și a obiectivelor generale agreate. Legislația este concepută astfel încât să țină seama de toate particularitățile naționale ale parcului imobiliar și ale mixului energetic din fiecare țară”, precizează Comisia Europeană în România.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu