Deputatul Florin Alexe, o nouă vizită de lucru la Târgu Lăpuș (FOTO)

Ad imageAd image

Deputatul PNL de Maramureș, Florin-Alexandru Alexe, a vizitat mai multe obiective de investiții în orașul Târgu Lăpuș, în cadrul unei vizite de lucru pe care a efectuat-o în aceste zile.

”Echipa liberală condusă de Mitru Lese, primarul orașului Târgu Lăpuș, reușește să identifice și să atragă fonduri consistente pentru modernizarea localității. Împreună cu Vlad Herman, directorul Serviciului Public de Salubritate Târgu Lăpuș, am vizitat o serie de obiective de investiții importante, care vor genera bunăstare pentru cetățeni.

Construirea și dotarea căminelor culturale în orașul Târgu Lăpuș, satele Inău și Stoiceni este în plină execuție. Aceste obiective au ca scop dezvoltarea activităților social-culturale în comunitatea noastră şi reprezintă o investiție importantă pentru necesitățile localnicilor.

Un obiectiv de investiții foarte important este „Centru Recreațional în oraș Târgu Lăpuș, str. Doinei, nr. 15 B, județ Maramureș”. Scopul general al proiectului îl reprezintă realizarea unui centru de activități sportive și recreaționale, astfel încât zona respectivă să fie exploatată la capacitate maximă, dezvoltându-se astfel atât pe plan social-cultural, cât și economic și turistic. În plus, acesta va avea și capacitatea de a stimula socializarea locuitorilor orașului și îmbinarea în același timp cu activități sportive și recreaționale diversificate.

Centrul recreațional propus pe acest amplasament, situat în spatele Magazinului Mare, va fi o construcție nouă, modernă, la standarde actuale, care să răspundă nevoilor tinerilor din regiune.

Principalele funcțiuni care sunt prevăzute în această investiție sunt:

🔹 4 Piste de Bowling (popice);
🔹 Zonă pentru activități recreaționale – jocuri de societate;
🔹 Loc de joacă pentru copii;
🔹 Spațiu de relaxare/întâlnire pentru participanții la jocul de bowling;
🔹 Sală de fitness;
🔹 Sală de gimnastică;
🔹 Sală de conferințe/sală multifuncțională.

De asemenea, proiectul asfaltării drumurilor Boiereni-Mănăstirea Rohița și Rohia, realizat prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, este în linie dreaptă.

Am fost bucuroși că în urma lucrărilor recente, am putut să ajungem pe asfalt până la Mănăstirea Rohița.
Proiectul a debutat cu tronsonul Boiereni-Mănăstirea Rohița, un drum de interes major, deoarece asigură accesul facil și rapid pentru miile de oameni care vizitează acest obiectiv monahal (al cărui hram este în luna octombrie), dar și pentru localnicii din zonă. Prin această investiție se modernizează drumuri și ulițe din UAT Târgu Lăpuș și constituie un factor important în dezvoltarea calității vieții și bunăstării cetățenilor. Facem echipă pentru Târgu Lăpuș! Facem echipă pentru Maramureș!”, precizează Florin Alexe.

Vlad HERMAN

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu