Delegație a Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite, vizită la Prefectura Maramureș

Ad imageAd image

Prefectul, Rudolf Stauder, alături de subprefectul Eniko Krizsanovszki au primit astăzi delegația Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR).

”Începând cu anul 1950, UNHCR a ajutat zeci de milioane de refugiați să-şi reia viaţa cu demnitate urmare a mandatului primit din partea Adunării Generale a Națiunilor Unite de a coordona operațiunile internaționale de protejare a refugiaților.

În cadrul întâlnirii doamna Asel SHARSHEEVA, șefa biroului teritorial Suceava al UNHCR, a fost asigurată de faptul că Instituția Prefectului Județului Maramureș va acorda sprijinul său în toate demersurile întreprinse de agenție pentru sprijinirea refugiaților ucrainieni de pe teritoriul județului.

Într-o primă etapă, UNHCR își va oferi sprijinul, organizând cursuri de formare pentru structurile MAI și ONG-urile care sunt implicate în managementul refugiaților sosiți din Ucraina. Ulterior, UNHCR va asigura consolidarea capacităților organizatorice și logistice în cazul unor fluctuații a numărului de refugiați.

Muțumim domnului Marian SITAR, coordonator regional al CNRR și domnului Sherif SHARKAWY, ofițer de protecție asociat, pentru sprijinul oferit autorităților și deschiderea de care au dat dovadă în cadrul discuțiilor”, arată un comunicat al Instituției Prefectului – Județul Maramureș.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu