Deblocarea exportului de cereale ucrainene: Ankara speră într-un acord în ”următoarele zile”

Ad imageAd image

Un acord asupra exporturilor de cereale ucrainene este „posibil în următoarele zile” dacă Occidentul răspunde cererilor Rusiei, a declarat joi ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, citat de AFP, informează AGERPRES.

„Avem speranţă pentru cereale. Sperăm să dăm veşti bune în zilele următoare”, a afirmat ministrul turc, declarându-se „optimist” într-un interviu acordat canalului televiziunii publice TRT.

Încrederea sa pare coroborată parţial cu sosirea la Istanbul a secretarului general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, aşteptat joi seară, a anunţat purtătorul de cuvânt adjunct al ONU, Farhan Haq.

Guterres, care se află în prezent în vacanţă în regiune, tocmai „s-a alăturat negocierilor asupra cerealelor şi îngrăşămintelor între ruşi şi ucraineni, cu concursul Turciei şi al ONU”, a indicat Haq presei la sediul organizaţiei din New York.

El nu a confirmat totuşi semnarea unui acord: „Situaţia rămâne instabilă”, a insistat el. „Nu am niciun detaliu şi nu pot să vă spun dacă există un acord”.

Ankara spera să găzduiască în această săptămână o nouă rundă a negocierilor pentru a garanta reluarea exporturilor de cereale ucrainene, obstrucţionate de invazia rusă.

Peste 20 milioane de tone sunt blocate în porturile Ucrainei, a căror penurie se simte acut pe piaţa mondială, cu riscul agravării deficitelor alimentare în special pentru Africa.

„Chiar dacă produsele agricole ruseşti nu sunt vizate de sancţiuni, există blocaje privind transportul maritim, asigurările şi sistemul bancar. SUA şi Uniunea Europeană au promis să le ridice”, a subliniat ministrul turc.

„Când vom rezolva această problemă, nu numai ruta exportului de cereale şi de ulei de floarea soarelui ucrainene va fi deschisă, ci şi cea pentru produsele Rusiei”, a asigurat el, declarându-se „optimist”.

Potrivit preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, un „memorandum” este pregătit, care prevede în special stabilirea unui centru de coordonare, sub auspiciile ONU la Istanbul.

Dar Moscova acuză Ucraina că blochează discuţiile, notează AFP.

„Noi ne-am înţeles asupra principiilor de bază care permit exportul de cereale ucrainene, dar când delegaţia noastră a cerut să fie adăugată o a doua parte (privind producţia rusească), ucrainenii au refuzat categoric”, a denunţat miercuri ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

Lavrov a acuzat „delegaţia ONU că ar fi păstrat ruşinos tăcerea”, cerându-i „să intervină”, potrivit AFP.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu