- Publicitate -
Ad imageAd image

DE BUNA VESTIRE – Părintele Constantin Necula (re)vine la Mănăstirea Moisei

Ad imageAd image

Moiseienii, dar nu numai, sunt așteptați în data de 25 martie la o reîntâlnire cu Pr. Prof. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, decan interimar al Facultății de Teologie din Sibiu. Acesta va ajunge la Mănăstirea Moisei la începutul săptămânii viitoare, părintele Necula urmând a sluji la Sfânta Liturghie, luni 25.03.2024 de praznicul Bunei Vestiri.

„În anul 2017 Preasfințitul Părinte Iustin i-a oferit cea mai importantă distincţie a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, „Crucea Voievodală Maramureşeană” şi Gramata Episcopală „în semn de înaltă apreciere, multă preţuire şi părintească recunoştinţă pentru călătoria duhovnicească pe care o face împreună cu tinerii României creştine spre Hristos, Calea, Adevărul şi Viaţa, cultivând cu gingăşie şi nobleţe voievodală tot ce au mai frumos şi mai sublim tinerii vremurilor noastre şi îndemnându-i să-şi pună cea mai de preţ comoară – tinereţea – în slujba Bisericii şi a neamului”.

Vă așteptăm pentru a prăznui împreună “Buna Vestire” și pentru a împlini cuvintele pricesnei „Am venit Maicuță să ne mai vedem, să-ți spunem necazul care-l mai avem!””, arată Mănăstirea Moisei.

FOTO Mănăstirea Moisei/facebook

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu