La doi ani de la performanța spectaculoasă din Italia și San Marino, de la Euro 2019 Under21: care e destinul acestei generații de la care ne așteptam să preia, peste noapte, tricourile galbene ale Naționalei mari?
Prima concluzie, aruncând un ochi peste echipa pe care a condus-o Rădoi la Euro 2019, e că cei mai mulți dintre ei sunt titulari la echipele la care joacă. Fiind vorba despre jucători sub 24 de ani, asta e, în sine, un lucru bun. Cât despre echipele la care joacă, e limpede că majoritatea nu au făcut un salt spectaculos în carieră, ci, mai degrabă, și-au consolidat un statut, precizează lead.ro.
O altă concluzie pozitivă e că foarte puțini dintre ei au pierdut contactul cu loturile naționale: Manea, Nedelcearu, Cicâldău, Hagi, Pușcaș, Rus, Man sau Coman pot fi oricând soluții pentru prima echipă, alții au consolidat noua formație de la tineret, care s-a calificat din nou la Euro, o performanță salutară.
Ionuț Radu
A revenit la Inter Milano, club de care aparține, după o experiență nefastă la Parma. E rezervă la un club mare, care luptă pentru obiective ambițioase în acest sezon. Însă problema e că nu a jucat niciun minut în ultimul an calendaristic! Antonio Conte nu l-a folosit nici măcar în meciurile de cupă, unde, de regulă, li se dă credit rezervelor de portari. Titularul Handanovic, căpitanul echipei, are 36 de ani, dar nu dă semne de oboseală. Inactivitatea de durată a lui Radu ridică mari probleme și la Națională, după retragerea lui Tătărușanu.
Cristi Manea
A avut probleme mari după Euro 2019, ajungând, la un moment dat, să se antreneze de unul singur, prin parcuri. CFR Cluj l-a recuperat și l-a transferat definitiv, iar Cristi și-a luat înapoi locul de titular la campioana României, unde are o concurență serioasă pe post din partea lui Susic.
Ionuț Nedelcearu
A reușit să scape de campionatul Rusiei, făcând un pas spre Occident, în Grecia, la AEK Atena, unde joacă cu regularitate. Transferul în Grecia, efectuat chiar înaintea de barajul cu Islanda, l-a privat de convocare, din cauza contextului pandemic. A revenit la Națională la următoarele convocări și a marcat primele sale goluri în tricoul Naționalei mari, pentru care are deja 11 selecții. O garanție de viitor.
Alex Pașcanu
Transferat de CFR Cluj de la Leicester, Alex nu a primit șanse pe vremea lui Dan Petrescu, antrenor care prefera jucătorii de experiență. A ajuns la Ponferradina, în liga a doua spaniolă, după un rodaj bun la Voluntari, și joacă meci de meci. E om de bază la U21, cu care s-a calificat la un nou Campionat European.
Florin Ștefan
Nu doar că nu a prins un transfer „afară”, dar, spre deosebire de mulți dintre colegii lui de la tineret, care au făcut trecerea spre echipe cu pretenții din Liga 1, Florin a rămas la Sepsi. Cum însă Sepsi atacă tot mai insistent podiumul Ligii 1, se poate spune că Florin nu a bătut pasul pe loc în ultima vreme. A debutat la Naționala mare, dar nu a fost convocat în ultimele partide, mai ales după naturalizarea lui Mario Camora.
Tudor Băluță
Continuă traseul sinuos de după Euro 2019. S-a transferat, sub formă de împrumut, de la Brighton la Dinamo Kiev, sub comanda lui Mircea Lucescu, dar prinde extrem de puține minute pe teren. La Națională, din postura de titular împotriva Spaniei, a ajuns o soluție de rezervă la U21.
Alexandru Cicâldău
Mijlocașul pe care Craiova a dat 1 milion de euro pare să acuze șocul pierderii campionatului în fața CFR-ului, în „finala pentru titlu” din 2020. Nu a mai revenit la forma de excelentă din sezonul trecut, dar rămâne o soluție importantă la Naționala mare și unul dintre mijlocașii cei mai buni din Liga 1.
Dennis Man
„Mediul de la FCSB, prea puțin croit pentru performanță, îl trage în jos. Gigi Becali se tot laudă că îl va transfera pe o sumă colosală. Cu cât mai repede – indiferent de preț – cu atât mai bine pentru Dennis”, scriam despre Man la ultimul update. După câteva luni jucate la cel mai înalt nivel, în care a tras după el și echipa de club, lovită grav de pandemie, și trupa U21, când a fost convocat, Dennis a prins transferul mult-așteptat și binemeritat în Serie A. Și nu oricum, ci pe un salariu de peste 1 milion de euro și o sumă de transfer record în Liga 1, în jurul a 13 milioane de euro. Dacă va avea minute la Parma, va lupta ca titular la Naționala mare.
Ianis Hagi
Cumpărat definitiv de Rangers, Ianis are parte de un sezon solicitant în Scoția, acolo unde echipa sa merge seas, dar el are o concurență foarte dură. Conduce în clasamentul celor mai buni pasatori din campionat și mai multe echipe cu nume stau la pândă să vadă dacă Ianis vrea sau nu să continue sub comanda lui Steven Gerrard. La Naționala mare a lui Mirel Rădoi nu a reușit să se facă indispensabil, dar a ajutat trupa U21 în meciul decisiv pentru calificarea la Euro. Nu și-a atins încă potențialul maxim.
Andrei Ivan
Adus de Victor Pițurcă la Craiova, nu a reușit să facă pasul de calitate așteptat. Are un singur gol în 15 apariții și nu mai fost integralist de vreo 3 luni. Una dintre marile dezamăgiri ale trupei de la Euro 2019.
George Pușcaș
Accidentat la început de noiembrie, apoi operat, nu a prins decât 9 meciuri în acest sezon pentru Reading. Revenirea sa e așteptată pentru sfârșitul lunii februarie. Rămâne de văzut cât îi va lua lui George să redevină omul de care are nevoie Naționala.
Florinel Coman
Chinuit de o accidentare, care l-a ținut de parte multe etape, e departe de cifrele foarte bune de anul trecut. Rămâne însă același jucător generos și periculos. După Man, își așteaptă și el rândul la un transfer afară.
Vlad Dragomir
A ajuns în liga a III-a cu Perugia, dar a fost transferat în această iarnă în Serie B, de Virtus Entella, echipă cu care va lupta pentru evitarea retrogradării. E om de bază la U21, iar selecționerul de acolo, Adrian Mutu, îi reproșează că ține de condițiile contractale din Italia în loc să vină la o echipă de top din România și să tragă pentru obiective mai importante.
Adrian Rus
Subiectul unei controverse iscate pe fondul dorinței Ungariei de a-l naturaliza, Adrian Rus a ales să joace pentru România, fapt care i-a afectat, o vreme, relațiile cu MOL Fehervar, clubul la care joacă, în țara vecină. Joacă meci de meci în Ungaria în ultima vreme.
Adrian Petre
O altă dezamăgire din lotul de Euro. Venit la FCSB de la Esbjerg, Adrian Petre a greșit alegerea. Intrat în conflict cu patronul Gigi Becali, s-a transferat la Cosenza, în Serie B, unde joacă din când în când.
Radu Boboc
Radu e om de bază la Viitorul. Deși s-a discutat despre un transfer al său la o echipă mai bănoasă din Liga 1, a rămas la formația patronată de Gică Hagi. Titular la U21 în meciul decisiv cu Danemarca din noiembrie 2020.
Virgil Ghiță
Noul căpitan al Naționalei U21, Virgil Ghiță joacă meci de meci la Viitorul. 2021 poate fi anul afirmării sale definitive.
Cătălin Căbuz
A ajuns rezervă la Viitorul, acolo unde a pierdut lupta pentru titularizare cu Valentin Cojocaru.
Andrei Ciobanu
E unul dintre jucătorii care au dus greul ultimei campanii pentru Euro U21. La echipa de club e una dintre soluțiile sigure, chiar dacă nu e integralist meci de meci.
Ricardo Grigore
Prins în nebunia de la Dinamo, nu are mediul propice pentru a progresa. A pierdut, momentan, contactul cu Naționala de tineret.