CIFRE – Recensămantul a ajuns la problema Văii Hotarului în Moisei

Ad imageAd image
Conducerea Direcției Județene de Statistică Maramureș a avut, în această săptămană, o ședință de lucru cu primarul  comunei Moisei, Grigore Tomoiagă, cu viceprimarul localității, precum și cu întregul personal de recensământ din UAT, respectiv coordonator, recenzor-șef și recenzori de teren.
„În cadrul acestei întâlniri, am discutat despre importanța Recensământului Populației și al Locuințelor, despre stadiul actual al colectării datelor din teren, am identificat principalele probleme și soluții în vederea rezolvării acestora”, spune Ioan Florin Roman, directorul Direcției de Statistică Maramureș. Mai exact, s-a ajuns la problema locuitorilor de pe Valea Hotarului.

„În localitățile unde avem probleme vorbim în general de probleme organizatorice. La Moisei au fost ceva probleme legate de două sau trei străzi unde oamenii au declarat că aparțin de Borșa, deși există o sentință judecătorească prin care zona devine a Moiseiului. Unii acolo sunt pe Moisei, alții sunt pe Borșa. Dar se rezolvă și acolo problemele, că există o sentință judecătorească. În baza noastră de date respectiva zonă apare ca fiind a Moiseiu-ului, dar se rezolvă pană la urmă. Primarii se înțeleg între ei și nu vor fi probleme. Avem zone unde ritmul de recenzare e undeva la 50%, cum e Coaș, Fărcașa sau Remetea Chioarului, dar sunt sigur că recenzorii se vor mobiliza în aceste zile și ne vom atinge ținta”, a spus, pentru ziarmm.ro, Ioan Florin Roman.

Maramureșenilor li se reamintește că acest recesământ nu are legătură cu taxele și impozitele locale, fiind un recesământ al populației care are loc o dată la 10 ani și trebuie privit din perspectiva posibilităților viitoare de dezvoltare. Asta pentru că bugetele locale se alocă în funcție de numărul de locuitori ai comunei sau orașului, la fel și finanțările europene. Trebuie spu că acest recensămant nu ia în calcul maramureșenii care sunt plecați din țară, ci raportarea se face la o populație estimată.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu