La evaluarea activității Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș în anul 2020 au fost făcute și câteva propuneri pentru o mai eficientă acțiune.
Astfel, au fost propuse următoarele direcții:
– Actualizarea permanentă a Registrului de riscuri și de capabilități la nivelul județului;
– Monitorizarea permanentă a zonelor cu riscuri generatoare de situații de urgență pe teritoriul județului, cu accent pe componenta preventivă și de educare a populației;
– Asigurarea unei cooperări interinstituționale proactive între componentele Comitetului Județean și ale Comitetelor Locale în vederea gestionării în comun a situațiilor de urgență;
– Întreţinerea şi modernizarea infrastructurii existente, precum și realizarea unor lucrări de amenajare a teritoriului și îmbunătățiri funciare;
– Demersuri pentru obţinerea fondurilor financiare necesare refacerii obiectivelor afectate de situaţiile de urgenţă produse;
– Instruirea/implicarea activă a primarilor, în calitate de președinți ai CLSU, precum și a membrilor CLSU, în prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență produse la nivel local;
– Continuarea demersurilor în vederea construirii şi amenajării unui spațiu adecvat pentru organizarea și funcționarea Centrului Judeţean de Comandă şi Conducere a Intervenţiei, structură interinstituțională și intrainstituțională menită să coordoneze și să pună în aplicare legislația specifică pentru situaţiile de urgenţă de amploare la nivel judeţean sau zonal.
ZiarMM