BAIA MARE – Primăria vrea să reglementeze situația parcărilor de reședință. Avem peste 6000 de garaje

Ad imageAd image

Primăria Baia Mare vrea să reglementeze situația parcărilor de reședință. Avem un proiect lansat în dezbatere publică în acest sens, iar cei interesați pot transmite sugestii. Tot municipalitatea ne spune de ce este necesară reglementarea acestor parcări. Știm cu toții că municipiul reședință de județ are nevoie de locuri de parcare ca de aer. Planuri sunt, acele parcări supraterane, dar ele există doar pe hârtie, nu faptic.

„Ținând seama că în evidențele fiscale ale Direcției Taxe si Impozite Baia Mare figurează Autoturisme înmatriculate pe persoane fizice cu domiciliul în Baia Mare – 45893 buc, respectiv Autoturisme înmatriculate pe persoane juridice cu sediul/punct lucru în Mun. Baia Mare – 8202 buc, este necesară asigurarea unui număr minim de 54.000 locuri parcări de reședință pentru acestea, fără a lua în calcul autoturismele deținute prin închiriere sau leasing și înmatriculate în alte state sau unități administrativ teritoriale.

De asemenea figurează cu Apartamente în locuințe colective – 56534 persoane fizice respectiv 815 persoane juridice, astfel fiind necesară asigurarea unui număr de cel puțin 57.000 locuri parcări de reședință care să deservească aceste locuințe, dacă ne raportăm la posibilitatea ca fiecare deținător de locuință să dețină și un autoturism. Începând cu anul 1994, în urma licitaţiilor sau fără licitaţie, pe domeniul privat al Municipiului Baia Mare sau teren de stat aflat in administrarea municipiului, au fost edificate 6.240 GARAJE si 220 PARCĂRI ACOPERITE, fiind încheiate contracte de concesiune și închiriere a terenului aferent pentru acestea, astfel că la această dată există cel puțin 6400 structuri pentru garare autoturisme. Este necesară reglementarea modului de utilizare a parcărilor care pot fi atribuite ca parcări de reședință, lucru ce va duce la atragerea unor venituri la bugetul local, degrevarea de autoturisme a spațiilor verzi, a străzilor și trotuarelor din cartierele de locuit și nu in ultimul rând satisfacerea nevoilor cetățenilor municipiului Baia Mare care dețin
autoturism ale căror sume provenite din taxa auto se face venit la bugetul local”, arată Primăria Baia Mare.

Municipalitatea a anunțat că acțiunea de identificare, inventariere, marcare si numerotare a parcărilor de resedință de pe raza municipiului, respectiv implementarea acestora în aplicatia GIS a avut ca rezultat identificarea și transpunerea în format geospatial a 12.000 locuri de parcare, din care 4000 au fost numerotate, marcate și semnalizate corespunzător.

„Înființarea, organizarea, coordonarea și reglementarea parcărilor de reședință amenajate pe teritoriul municipiului Baia Mare ține seama de mărimea, gradul de dezvoltare și de particularitățile economico-sociale ale municipiului Baia Mare și în raport cu starea dotărilor și echipărilor edilitar-urbane existente și cu posibilitățile locale de finanțare a funcționării, exploatării și dezvoltării acestuia, motiv pentru care considerăm că este necesară și oportună adoptarea Regulamentului de organizare, funcționare și atribuire a parcărilor de reședință amenajate sau care se pot amenaja în acest scop pe teritoriul municipiului Baia Mare”, arată Primăria Baia Mare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
27 Comments