- Publicitate -
Ad imageAd image

BAIA MARE – Întarzieri la plata unor indemnizații pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap

Ad imageAd image

În Baia Mare există unele întarzieri la plata asistenților persoanelor cu handicap. O spun cei de la Cartel Alfa Maramureș, prin vocea președintelui Florin Hossu. El spune că sunt în momentul de față primării care nu mai au bani pentru salarii în acest final de an, așteptand rectificarea bugetară.

„În momentul de față Baia Mare nu are restanțe la plata asistenților personali ai persoanelor cu handicap. Dar are restanțe la plata indemnizației de concediu. Conform Legii 448 din 2016 în condițiile în care asistenul personal nu poate să își ia concediu de odihnă, bolnavul primește o indemnizație pentru a-și găsi un înlocuitor pentru perioada în care asistentul personal își ia concediu de odihnă. Indemnizația se acordă bolnavului pentru a putea plăti pe cineva care să aibă grijă de el pană revine asistentul personal din concediu. Este un drept.

Anul trecut Baia Mare a întarziat și abia în ianuarie 2022 a oferit acest drept pentru anul 2021. S-ar putea ca pe final de an primăria să plătească acești bani, iar, dacă nu, banii se vor acorda abia anul viitor din fondurile anului 2023. Noi avem 90 de asistenți personali care sunt membri de sindicat. Apoi, suntem în proces pentru voucherele de vacanță, suntem la Curtea de Apel, iar cand vor castiga asistentii atunci vor primi aceste vouchere de vacanță doar membri de sindicat. Nu poți să dai altora dacă nu ai hotărare judecătorească”, spune Florin Hossu.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu