- Publicitate -
Ad imageAd image

BAIA MARE – Hotărari de Consiliu Local, nepuse în aplicare. Se cere ajutorul prefectului Stauder

Ad imageAd image

Trei dintre consilierii locali băimăreni au cerut ajutorul Prefecturii Maramureș pentru a afla cauzele nepunerii în aplicare de către Consiliul Local Baia Mare a unui număr de 3 HCL-uri, respectiv HCL 476 din 2022, HCL 263 din 2021 și HCL 290 din 2021.

„Am depus o solicitare la Instituția Prefectului cerând emiterea unui punct de vedere și intervenție în vederea punerii în aplicare a trei HCL-uri din anii 2021 si 2022. Menționez că sunt mult mai multe HCL care nu sunt puse in aplicare și pentru care vom face aceleași demersuri legale. Cele trei acte normative eludate de executivul Primăriei sunt HCL 476 din 07.11.2022 și HCL 263 din 09.09.2021 privind acordarea burselor elevilor pentru anii școlari 2020-2021 și 2021-2022, HCL 290 din 30.0.9.2021 privind implementarea proiectului ”Bugetare participativă în municipiul Baia Mare”.

Hotărârile Consiliului Local Baia Mare se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile OUG nr.57/2019 ale Legii nr 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările si completările ulterioare precum și cu principiile ordinii de drept”, spune unul dintre consilierii locali.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu