- Publicitate -
Ad imageAd image

AȘTEPTĂM ȘI ÎN MARAMUREȘ – Companiile de ride-sharing, luate la puricat de cei de la Antifraudă

Ad imageAd image

 

Companiile de ride-sharing sunt în colimatorul inspectorilor Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF). Aceștia desfășoară permanent acțiuni de control antifraudă la nivel național, „în scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale în domeniul prestării serviciilor direct către populație, precum și în alte domenii economice în care au fost identificate fenomene de indisciplină financiară ori slabă conformare la declarare, ca urmare a analizelor de risc efectuate la nivelul instituției pe baza informațiilor deținute”.

”Astfel, în cazul unui singur operator economic din București care activează pe piața de transport alternativ de persoane, inspectorii DGAF au calculat un prejudiciu cauzat bugetului general consolidat al statului de peste 9,7 milioane de lei. Controalele efectuate au scos la iveală faptul că societatea în cauză a diminuat TVA de plată către bugetul de stat, prin neînregistrarea în contabilitate a tuturor veniturilor realizate pe platformele de ride-sharing, respectiv prin majorarea în mod artificial a TVA deductibilă, prin înregistrarea ilegală în contabilitate a unor achiziții de combustibili. Totodată, societatea verificată a diminuat obligațiile fiscale generate de utilizarea forței de muncă prin înregistrarea, declararea și plata contribuțiilor aferente contractelor individuale de muncă cu timp parțial de două ore, în condițiile în care salariații au lucrat mult mai multe ore și au realizat venituri net superioare celor declarate”, arată DGAF.

Acțiunile de control vor continua în perioada următoare, iar DGAF recomandă tuturor operatorilor economici să fiscalizeze veniturile obținute din activitățile desfășurate. Îi așteptăm și în Maramureș.

FOTO DGAF/facebook

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu