- ADVERTISEMENT -
Ad imageAd image

APROAPE DE TRAGEDIE – Accident cu 4 victime la Nistru. Trei dintre ele erau minore

 

Polițiștii din Tăuții-Măgherăuș au fost sesizați aseară, prin S.N.U.A.U.112, despre faptul că pe D.C. 103, în localitatea Nistru, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.

Din cercetările efectuate la fața locului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un tânăr de 19 ani a ieșit de pe partea carosabilă și s-a lovit de un copac.

„În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a șoferului și a trei pasageri cu vârste de 16 și 17 ani. Toți ocupanții autoturismului au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, arată IPJ Maramureș. Ce este de precizat este că șoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i însă recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu