Antreprenorii din HoReCa dau în judecată Statul

Ad imageAd image

Reprezentanții Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) au anunțat că asociația a iniţiat procedura legală pentru a da în judecată autorităţile pentru restricţionarea activităţii şi lipsa despăgubirilor, precizează forbes.ro.

„HORA a iniţiat procedura legală prin care vrem să dăm în judecată autorităţile şi urmăm procedura cu o casă de avocatură, în special pentru restricţionarea activităţii. Analizăm ce înseamnă acei 20% (ajutorul care urmează să se acorde beneficiarilor din domeniul turismului sub forma unor granturi în vederea acoperirii parţiale a pierderii din cifra de afaceri sau din rulaj – n. r.) comparativ cu faptul că noi dorim să dăm în judecată autorităţile, şi mă refer la autorităţile centrale”, a declarat Daniel Mischie, președintele organizației, într-o conferință de presă.

Acesta a explicat faptul că, HORA va acționa mai întâi în judecată Prefectura, deoarece, instituția a pus în practică ceea ce a hotărât Guvernul.

„Ne îndreptăm împotriva legii date de Guvern, după care despăgubirile le vom cere de la Ministerul Finanţelor. Noi facem o acţiune în toată ţara (…) Noi de ce suferim azi? În momentul în care m-ai închis, deşi respect toate regulile pe care tu le-ai pus, eu cred că tu trebuie să mă despăgubeşti. Noi nu avem nevoie azi de implicarea Statului dacă Statul ne lasă să funcţionăm, dar dacă Statul vrea să rezolve criza sanitară prin închiderea industriei, atunci trebuie să despăgubească o anumită industrie. Înţelegem că este o problemă sanitară, înţelegem să închidem sau să funcţionăm restricţionat, dar nu putem să plătim tot noi pentru asta. Statul trebuie să plătească pentru asta”, a punctat preşedintele HORA.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu