AJUTOR DE ÎNCĂLZIRE – Cum te ajută statul să treci mai ușor peste iarnă. Pană cand se depun cererile

Ad imageAd image

Maramureșenii care au venituri mici pot beneficia de ajutoare de încălzire din partea statului. Ajutorul pentru încălzire se acordă în perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2022 și 31 martie 2023. Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, și de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.

Potrivit Legii consumatorului vulnerabil, Legea 226/2021, ajutorul se acordă în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat, după cum urmează:
a) în proporție de 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
b) în proporție de 90%, în situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei și 320 lei;
c) în proporție de 80%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei și 440 lei;
d) în proporție de 70%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei și 560 lei;
e) în proporție de 60%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei și 680 lei;
f) în proporție de 50%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei și 920 lei;
g) în proporție de 40%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei și 1.040 lei;
h) în proporție de 30%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.040,1 lei și 1.160 lei;
i) în proporție de 20%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.160,1 lei și 1.280 lei;
j) în proporție de 10%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1.280,1 lei și 1.386 lei;
k) în proporție de 10%, în situația în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1.280,1 lei și 2.053 lei.

Valoarea de referință, în funcție de sistemul de încălzire utilizat, se actualizează prin hotărâre a Guvernului și nu poate fi mai mică de:
a) 250 lei/lună, pentru gaze naturale;
b) 500 lei/lună, pentru energie electrică;
c) 320 lei/lună, pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.

Legea mai stipulează că pentru acordarea ajutorului pentru încălzire, indiferent de sistemul de încălzire utilizat, cererile și declarațiile pe propria răspundere se depun, individual sau prin asociațiile de proprietari/locatari, la primăria comunei, orașului, municipiului ori, după caz, a sectorului municipiului București în a cărei rază teritorială se află locuința, de regulă, până la data de 15 octombrie a fiecărui an.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu