Află prognoza meteo în Maramureș până în 7 februarie

Ad imageAd image

Vremea se anunţă oscilantă în următoarele două săptămâni (24 ianuarie – 7 februarie), cu intervale în care valorile termice diurne vor scădea până la 1 grad Celsius, dar şi cu medii maxime ce vor atinge chiar şi 8 grade Celsius, pe fondul unui regim pluviometric redus, în care precipitaţiile moderate cantitativ se vor semnala atât local, în unele zone, cât şi pe arii restrânse în alte regiuni, se arată în prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), informează AGERPRES.

În Maramureş, vremea se va răci în primele zile ale intervalului, iar media temperaturilor diurne va tinde spre valori de până la zero grade (în 27 şi 28 ianuarie). Temperaturile nocturne se vor încadra între -6 şi -5 grade (în nopţile din perioada 27 – 29 ianuarie) şi, ulterior, spre sfârşitul primei săptămâni, valorile termice vor creşte treptat. Astfel, media maximelor va ajunge până la 4 – 6 grade, în timp ce minimele vor ajunge spre -2 grade.

Regimul de temperatură va avea mici variaţii, pe parcursul celei de-a doua săptămâni, când se estimează o medie a maximelor cuprinsă în general între 2 şi 4 grade şi cea a minimelor de la -4 la -3 grade. Se vor semnala precipitaţii slabe, cu caracter local, pe tot parcursul intervalului, iar pe data de 25 ianuarie şi în perioada 29 – 31 ianuarie acestea vor fi pe arii mai extinse şi posibil moderate cantitativ.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu