Pe 5 august 2025, Ion Iliescu, fostul președinte al României și figură esențială a tranziției post-comuniste, a trecut la cele veșnice la vârsta de 95 de ani. Internat în urmă cu aproape două luni la Spitalul „Agrippa Ionescu” din București, Ion Iliescu suferea de cancer pulmonar, boală care, în cele din urmă, i-a fost fatală. Decesul a fost confirmat oficial la ora 15:55 și a generat reacții la cel mai înalt nivel al statului român.
Guvernul României a decretat 7 august zi de doliu național, iar Administrația Prezidențială a anunțat organizarea unor funeralii de stat, în semn de recunoaștere a rolului jucat de Ion Iliescu în istoria recentă a țării.
Tânăr intelectual format în epoca comunistă
Născut la 3 martie 1930, în Oltenița, județul Călărași, Ion Iliescu a crescut într-o familie cu convingeri comuniste – tatăl său, Alexandru Iliescu, a fost un ilegalist cunoscut, decedat în închisoare în 1945. Încă din tinerețe, Ion Iliescu s-a remarcat prin rezultatele sale academice și a beneficiat de o bursă pentru a studia la Institutul Energetic din Moscova, una dintre cele mai importante instituții tehnice din URSS.
La întoarcerea în România, în anii ’50, a fost promovat rapid în structurile Uniunii Tineretului Comunist (UTC) și a fost considerat un posibil succesor al lui Nicolae Ceaușescu în primii ani de domnie ai acestuia. A fost ministru pentru Tineret (1967–1971) și a ocupat funcții de conducere în propagandă și ideologie. Însă, în urma unui conflict de viziune cu Ceaușescu, a fost „tras pe linie moartă” – fiind numit președinte al Consiliului Județean Timiș și apoi la Iași, departe de centrul puterii.
Liderul Revoluției din decembrie 1989
Momentul decisiv în cariera lui Ion Iliescu a venit în decembrie 1989. După prăbușirea regimului Ceaușescu, el a apărut în fruntea Consiliului Frontului Salvării Naționale, devenind practic liderul Revoluției Române în ultimele sale zile dramatice. Popularitatea sa a fost rapid consolidată în contextul vidului de putere.
Pe 26 decembrie 1989, Iliescu a anunțat abolirea dictaturii, a semnat primele decrete democratice și a organizat primele alegeri libere, în 1990. A fost ales cu peste 85% din voturi, devenind primul președinte democratic al României post-comuniste. A urmat un al doilea mandat câștigat în 1992, în fața lui Emil Constantinescu.
În 2000, după ce Constantinescu s-a retras din cursa electorală, Iliescu a revenit la Cotroceni, învingându-l pe Corneliu Vadim Tudor în turul al doilea. A fost ultimul său mandat (2000–2004), după care s-a retras oficial din funcția de șef al statului.
Mandate prezidențiale între tranziție, reforme și controverse
Ion Iliescu a fost un actor esențial în conturarea statului român post-1989. În timpul mandatelor sale, România a adoptat o Constituție democratică (1991), a trecut la economia de piață și a făcut pași decisivi spre aderarea la NATO și UE. Integrarea în NATO s-a finalizat în 2004, chiar în ultimele luni ale președinției sale, iar în 2007 România a aderat la Uniunea Europeană – proces inițiat sub guvernările care l-au avut ca patron politic.
Totuși, moștenirea sa politică este profund marcată de controverse. Cea mai cunoscută rămâne Mineriada din 13–15 iunie 1990, când protestele pașnice din Piața Universității au fost reprimate violent, după intervenția minerilor, cu susținerea autorităților. Pentru acest episod, Iliescu a fost acuzat de crime împotriva umanității și trimis în judecată în anii 2017–2019, însă procesul nu a fost finalizat până la decesul său.
Activitate parlamentară și retragere treptată
După încheierea mandatelor prezidențiale, Ion Iliescu a rămas senator și președinte de onoare al PSD, partidul format din structura fostului FSN. A avut un rol activ în viața politică până în jurul anului 2017, când problemele de sănătate s-au acutizat și a decis să se retragă din spațiul public.
A publicat mai multe volume de memorii, a participat la dezbateri istorice și a susținut o poziție moderată, de stânga, în diverse chestiuni politice. În ultimii ani, s-a remarcat prin poziții critice la adresa derivațiilor populiste și naționaliste din politica românească.
Reacții oficiale și ecouri publice
După anunțul decesului, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj sobru: „România pierde una dintre figurile centrale ale istoriei sale recente. Judecata finală a acțiunilor sale aparține istoriei și conștiinței naționale.”
Fostul președinte Emil Constantinescu a declarat: „Am fost adversari politici, dar am recunoscut întotdeauna inteligența și pragmatismul său. Ion Iliescu a fost un om al epocii sale, cu lumini și umbre.” De asemenea, premierul Ilie Bolojan, Patriarhul Daniel și liderii partidelor parlamentare au transmis mesaje de condoleanțe, însoțite de recunoașterea contribuției sale istorice.
Moștenirea istorică: între tranziție și ambiguitate
Figura lui Ion Iliescu rămâne una complexă. Pentru unii, este garantul stabilității într-o perioadă tulbure, liderul care a evitat războiul civil și a menținut unitatea României. Pentru alții, este exponentul unei tranziții eșuate, dominată de conservarea vechilor structuri de putere sub o fațadă democratică.
Este cert însă că fără Ion Iliescu, România post-comunistă ar fi arătat altfel. A fost un om de aparat, format în epoca sovietică, dar care a navigat cu abilitate noile realități ale lumii occidentale. A lăsat în urmă un stat democrat, o economie integrată în sistemul global, dar și un lung șir de dosare deschise, întrebări nerezolvate și traume colective.
Ion Iliescu a murit, iar odată cu el se încheie simbolic epoca fondatoare a României post-comuniste. A fost martor și actor central în cele mai importante decizii ale ultimilor 35 de ani: de la căderea comunismului, la integrarea europeană. Istoria îl va judeca după fapte, nu după simpatii.