”Politicienii incapabili sunt trimiși la București de cei care nu votează!”
Bolojan in fața testului public
Duminică, puțin înainte de ora 17, veneam dinspre oraș spre casă. Baia Mare părea golită de oameni, iar traficul era lejer, aproape la fel ca seara târziu. Părea că populația s-a refugiat în case și apartamente de caniculă sau inundații. Ori de o furtună severă sau poate de invazia politicienilor și a lăcustelor. Totul pentru a urmări o conferință de presă a unui vicepremier din specia băieților deștepți, propulsat recent în prima scenă a politicii.
Am urmărit cu sentimente contradictorii intervenția acestuia. Era clar că omul este educat, dar și deștept, cu o licență în medicină și doctorat în Germania. Nu la C.U.N., Goldiș sau Bogdan Vodă. Mai văzusem miniștri și prim-miniștri demisionând, inclusiv pe Victor Ponta. L-am văzut recent și pe ”marele ficus tăcut” explicând că renunță la președinție, pentru că iubește nu doar călătoriile, ci și România. Dar Dragoș Anastasiu m-a surprins. Deși știam că, după izbucnirea scandalului, premierul Bolojan îl va pune să demisioneze.
”De ce Anastasiu?”
Nu mă așteptam la atâta sinceritate și regrete abil mascate din partea unui om care era mereu vesel, plin de suficiență, cu o aroganță studiată și cu zâmbetul pe buze. Un tip care afișa o opulență evidentă în cadrul spectacolelor televizate, emisiunilor mondene sau în declarații de presă. Ușor incoerent în exprimări, dădea senzația că gândește într-o altă limbă pe care apoi o traduce în minte înainte de a vorbi. Probabil așa și este, pauzele retorice fiind în mod clar, nu pentru a masca sechele de autism prezidențial, ci pentru a traduce din germană în dâmbovițeana de afaceri.
Numirea lui ca vicepremier nu a fost o surpriză. După o perioadă electorală extrem de lungă, desemnarea ca premier a reformistului Bolojan și influența curentului MAGA, era nevoie de un scenariu românesc adaptat, în rol principal cu o persoană cunoscută în mediul public, dar nu politician. Respectat, dar nu adulat, inteligent, dar nu genial, neapărat suficient de vulnerabil pentru a fi sacrificat de nevoie. Un fel de Elon Musk autohton, cu ștaif occidental și ceva glamour, afacerist bogat, dar nu miliardar.
Din vechea gașcă nu era pe cine alege, criptocomuniștii care i-au spoliat pe Ceaușescu și banii românilor devenind milionarii neocomunismului iliescian fiind unii prea bătrâni, alții deja demenți, restul la azil sau la Bellu. În distribuția păpușarilor vremurilor, Dragoș-Michael Anastasiu era candidatul perfect. Divorțat și iubăreț, dar nu fustangiu, școlit pe afară, dar nu la Harvard sau Oxford, bogat, dar nu în top zece, trecut prin media și experiența comunicării publice, reprezentant patronal, însă cu ieșiri sindicaliste. Per ansamblu, un om relaxat, un personaj al contrastelor care dădea lecții de economie, de viață, de afaceri și descurcăreală tipic balcano-fanariotă.
Șpăgarul cabotin pe nume Anastasiu ne spune că de vină pentru că el a tăcut și a plătit „taxă de supraviețuire” la ANAF, este statul!
Pe adevărații exponenți ai puterii oculte, bănuită a conduce țara nu-i știe aproape nimeni. Subiect tabu despre care nu se vorbește. Iar când se vorbește, se intervine ferm și imediat. Până se face liniște. Oligarhia care stăpânește România nu se afișează public. Ei nu și-au construit vile obscene sau de neam prost, nu conduc mașini cu sute de cai putere, nu-și bat nevestele și nici nu divorțează în public. Și, mai ales, nu apar la televizor.
Dar ei există și sunt personaje din justiție, finanțe, mediul academic, membri ai fostei aristocrații și ai burgheziei comuniste, docenți emeriți. Proprietari de averi imense, ascunși în spatele firmelor din paradisurile fiscale. Ei nu apar în consilii de administrație și nici pe ștate de plată bugetare. Dar averea acumulată licit și ilicit, conexiunile personale și de grup, influența dobândită în diverse entități internaționale le permite să controleze situația la modul total. Ei decid președintele, guvernul, premierul, împrumuturile statului, firmele ce câștigă marile contracte naționale. După unii și prețul mc de gaz, al kilowatului, pensia minimă și salariul mediu brut.moloh
De ce s-au răzgândit mogulii în privința lui Anastasiu? Părea păpușa perfectă, ușor de manipulat, docilă și servilă asemenea oportuniștilor de carieră. De ce nu a fost lăsat să pună în operă planul ce trebuia să cosmetizeze imaginea și credibilitatea statului, ridicând anatema de pașalâc imbecil al fostului Fanar. Probabil pentru că a greșit, închipuindu-și că va obține asemenea lui Musk, gloria resuscitării molohului cu picioare de lut.
Războiul lui Bolojan contra lui… Bolojan
După trei ani în politică, pleci scârbit sau înghiți primul polonic de rahat. După cinci ani, ești mânjit pe mâini și ți-a fost deșertată oala de noapte în cap, dar, chiar îngrețoșat fiind, continui. După zece ani, nu mai stai la mesele secundare și te-ai ales, soldat disciplinat și loial al partidului fiind, cu o ciosvârtă politică. Mai puți a rahat și dejecții, dar ești pe funcție, ai șofer, secretară, amantă și perspective roze.
După cincisprezece ani, visezi la o primărie de municipiu, un buget gras și bun de jumulit, conturi grase alimentate de firmele de casă, relații și o notorietate suficientă să ai credit la escortele de lux și dealerii de droguri. Dacă după douăzeci de ani de politică nu ești parlamentar, ministru, ambasador, profesor universitar sau vicepreședinte al partidului ești ori prost… ori trădător. Sau impotent. Ilie Bolojan pare un caz atipic. Oare ce fel de schelete are în dulap după 20 de ani, câte și cine are cheia. Va fi lăsat să continue sau…executat?!
”Politica este arta de a căuta necazuri, de a le găsi indiferent dacă există sau nu, de a le diagnostica incorect și de a le aplica un remediu greșit.”
Ernest Benn
SOMOGYI Attila
Citește și despre ”păcatele noilor liberali”