- Publicitate -
Ad imageAd image

6, Ionel a amenințat că pune Educația pe primul loc. Vot pentru Ionel = vot pentru politizarea învățământului

Ad imageAd image

Încă – actualul președinte al CJ Maramureș, Ionel Bogdan (cel cu planuri, adică broșuri în care se desenează, în culori optimiste, proiecte și promisiuni, pe nivel de fakenews), a luat în vizor domeniul Educației, pe ultima sută de metri a campaniei. Cum nu l-a prea preocupat în viața reală, atunci, măcar în politică să-i acorde atenție, dar doar în sensul care trebuie…

Ca atare, s-a ”prăbușit”, politicianist, pe Educație și ”amenință” că o pune pe primul loc… în 6 zile, nici mai mult, nici mai puțin!

Mai degrabă, credem, date fiind antecedentele subiectului de la CJ, că oamenii din Educația maramureșeană ar fi bine să stea de 6, atunci când Ionel începe să-i pună… pe primul loc.

Reamintim că, acum fix un an, a promis că pune elevii din Călinești pe primul loc: le-a aprobat un microbuz școlar. A făcut și niște tabele colorate, în care i-a asigurat că vor merge la școală în condiții de 7 stele, dar și în condiții de mobilitate verde, în același timp. Microbuzul electric… l-a uitat, e pierdut printre ”planurile” cu abureli; ce n-a uitat este că Educația trebuie folosită, în interes politic. Ca atare, a trimis presa de casă să facă circ prin microbuzul învechit, pentru că dă bine la live-uri pe Facebook să păcălești lumea cu planuri care vin să rezolve probleme, pe care tu însuți le generezi.

Toți ne-am lămurit că marile planuri salvatoare ale lui Ionel nu generează consecințe asupra realității din Maramureș, dar joacă un alt rol esențial: sunt pretext pentru cerut voturi. Știți, mâna întinsă, dacă nu spune o poveste…

Acum ”povestea” e cu Educația.

Și nu e  vorba de pus pe primul loc, pentru că, dacă nu a  făcut asta în calitate de președinte al CJ Maramureș, de ce ar face-o, în calitate de primar?!

Ce a făcut, însă, grație puterii politice asupra Educației pe care i-a asigurat-o funcția de la Consiliul Județean, a fost să politizeze și acest domeniu, cu ajutorul oamenilor pe care i-a impus în poziții-cheie pe la Inspectorat.

Am vorbit cu cadre didactice, care se plâng de presiuni ale acoliților lui Ionel de la nivelul ISJ Maramureș: anumite posturi de suplinitori deja se pare că-s condiționate de susținerea lui Ionel. Adunăm dovezi în acest sens și revenim: cadrelor didactice li se spune că vor fi OK cu posturile, dacă îl votează pe Ionel.

Ce putem noi spune, pornind de la fapte, este că Ionel doar a politizat învățământul maramureșean, iar când acest domeniu a depins de activitatea lui Ionel de la CJ, a ieșit un dezastru total. Am menționat mai sus cazul cu microbuzul de la Călinești. Reamintim tot legat de transportul elevilor că a întârziat licitațiile pentru transportul acestora, așa că au fost probleme cu decontarea transportului către operatorii ce au transportat elevi. Așijderea, a întârziat cu licitațiile la programul ”cornul și laptele”, ca atare elevii n-au primit corn și lapte din septembrie 2023 până în aprilie 2024.

Ce a reușit, fără greș, însă, a fost să-și facă o odioasă campanie electorală în școli. Oamenii din Educație s-au trezit cu el pe la evenimente specifice domeniului, prezentându-se nepregătit, dar încercând să-și facă campanie. A fost capabil de astfel de lucruri, inclusiv la un eveniment organizat de CJRAE cu SMURD-ul: în acest caz, chiar a fost apostrofat din public să nu politizeze evenimentul. Materialele pregătite de specialiști nu au putut fi prezentate, iar oamenii din educație prezenți la conferință au asistat la exercițiul de campanie electorală practicat, de altfel, la toate evenimentele din educație.

Faptele de ”înaltă vitejie” ale lui Ionel de a pune Educația pe primul loc sunt adevărate nestemate. De curând, a mers la o școală cu copii cu cerințe educaționale speciale și a cerut – nu să se întâlnească cu elevii – ci să intre în consiliul profesoral al școlii, să dea niște mesaje politice. Efectiv, acțiunile lui Ionel, care a intrat cu bocancii de activist de partid prin Educație, au dezgustat în acești ani.

N-a fost un premiant, ca elev; ne-a demonstrat că e mediocru, ca președinte de CJ; a ales să abordeze învățământul din Maramureș, punând presiune pe cadrele didactice să-l voteze, acestea simțindu-se, în unele cazuri, chiar șantajate…

Credem că e clar ce înțelege Ionel prin a pune Educația băimărenilor pe primul loc… Presiuni politice, campanie electorală ilegală în școli, politizare.

De fapt, Ionel-cu-ambiții-de-primar ne propune, în subtext, să pună și Educația pe ultimul loc, cum a făcut cu Baia Mare, în general.

Viorel Sabău

Distribuie articolul
1 Comment