În luna octombrie a anului 2021 au murit 44,595 români, mai mult de dublu față de lunile iunie-august ale aceluiași an.
Este cea mai neagră lună din istoria postbelică a României. Niciodată nu au murit așa de mulți români într-o lună de pace, depășind vechiul record atins tot în pandemie, în noiembrie 2020.
Dintre aceștia 22.993 sunt decese în exces. Cu alte cuvinte, în valul 4-Delta, doar în luna octombrie, au fost uciși de pandemie aproape la fel de de mulți români câți au murit în exces în cele 7 luni de la începutul anului (care pot fi atribuite valului 3 respectiv ianuarie – iulie 2021).
Mult mai tragic este că 90% din aceste decese în exces puteau fi prevenite dacă în loc de relaxare discutam toată vara de vaccinare și prevenție, daca adoptam certificatul verde și dacă luam la 1.500 de cazuri pe zi măsurile amânate până după 18.000 de cazuri pe zi.
Acest bilanț negru însă nu este doar o retrospectivă a ceea ce a fost, ci și o perspectivă a ceea ce urmează dacă vom continua să punem banii, populismul și intrigile politice înaintea vieții.
Numărul absolut de decese nu spune însă toată povestea. Dacă scădem numărul absolut de decese dintr-o lună cu media deceselor din anii precedenți în aceeași lună obținem excesul de decese, respectiv decesele care se datorează altor cauze decât cele normale în populația de referință.
Putem considera excesul de decese în perioada pandemiei ca fiind produse de pandemie fie direct prin infectare și boala COVID-19, fie indirect prin alte mecanisme biologice sau sociale.
Numărul de decese în exces față de media anilor 2011-2019 este de 22,993 în luna octombrie 2021, mai mult de dublu față de cele 10,528 decese COVID-19 raportate oficial.
În perioada ianuarie 2020 – mai 2020 (valul 1) – au murit cu peste 4,000 (+ 4,118 vieți) de români mai puțin decât în aceeași perioadă a anilor 2011-2019. Este probabil că în valul 1 am salvat cel puțin 10,000 de vieți cu măsurile luate.
În perioada iunie 2020 – octombrie 2021 (valurile 2-4) – au murit cu peste 98,000 (- 98,059 vieți) de români mai mult decât în aceeași perioadă a anilor 2011-2019.
Abia luna viitoare vom afla datele din noiembrie, dar nu vor fi mult mai bune decât cele din octombrie. Cu singuranță, poportia de 1 la 2 între decesele oficiale și cele în exces se va pastra. Putem estima că România a depășit deja pragul de 100,000 decese provocate de pandemie și probabil avem în acest moment peste 115,000 decese în exces față de media anilor 2019-2020 în perioada iunie 2020 – noiembrie 2021 (valurile 2-4).
Integral pe republica.ro

