- ADVERTISEMENT -
Ad imageAd image

25 IUNIE – Ziua familiilor în Eparhia de Maramureș

Sâmbătă, 25 iunie 2022, Departamentul pentru pastorația familiilor din cadrul episcopiei invită toate familiile din Eparhie să ia parte la o zi dedicată familiilor. Evenimentul va avea loc la mănăstirea Sfânta Maria de pe Dealul Crucii din Baia Mare. Programul va începe la ora 11.00 cu Sfânta Liturghie Arhierească, urmată la ora 13:00 de masa de prânz – oferită de Surorile OSBM, ora 14:00 – Cateheza, ora 15:00 – Ateliere de discuții, 15:30 – Împărtășirea concluziilor, respectiv 16:00 – Încheierea.

„Cateheza va avea ca temă: „Familia biserică domestică și sinodalitatea – „Biserica din casa lor” (1Cor. 16,19), fiind susținută de Pr. Daniel Piț. Vor urma discuții pe grupuri legate de tema catehezei: rolul pe care îl are familia creștină în viața Bisericii – misiunea familiei. La întâlnire sunt așteptate familiile împreună cu copii lor, pentru copii fiind prevăzut un program de activități potrivit vârstei lor (jocuri, dansuri etc).

Această zi dedicată familiilor se înscrie în seria de acțiuni desfășurate la nivel mondial cu ocazia Întâlnirii Mondiale a Familiilor (Ediția a X-a, pe tema: ,,Iubirea în familie: vocație și cale de sfințenie”), pe care Sfântul Părinte Papa Francisc a dorit-o, în premieră, răspândită în toată lumea, în toate Eparhiile, multicentrică. La Roma va participa un număr prestabilit de delegați internaționali, trimiși de conferințele episcopale. În dieceze/eparhii, la inițiativele episcopilor/preoților și familiilor se vor organiza diferite evenimente pe această temă”, precizează Eparhia Greco-Catolică de Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu