Maramureșul are ferme de porci, păsări, oi sau capre. Nu sunt foarte multe la numărătoare, conform evidenței făcute publice de către Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Maramureș, în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural din data de 25 octombrie. Ce este interesant este că avem sute de stupine autorizate sanitar-veterinar, dar și 20 de pescării.
Iată situaţia exploataţiilor de animale/activități autorizate sanitar-veterinar la 30.09.2023:
ferme bovine – 21
ferme păsări – 20
ferme porci – 15
ferme ovine- 2
ferma caprine – 1
ferme albine -11
stupine – 221
pescării -20
centre colectare bovine – 4
centre colectare ovine/caprine -1
tabără de vară pentru animale-12
stână-10
târguri de animale-3
certificate înregistrare exploatații tip A bovine – 2.563
certificate înregistrare exploatații tip A ovine – 135
certificate înregistrare exploatații tip A porci – 23
certificate înregistrare exploatații tip A păsări – 3
certificate înregistrare exploatații tip A caprine – 8
unități DDD – 45
mijloace transport distanțăscurtă – 49
mijloace transport distanțălungă – 12
incineratoare – 3
stație biogas – 1
În cursul anului 2023 și-a încetat activitatea în conformitate cu Ord.A.N.S.V.S.A.nr.16/2010, o fermă comercială de bovine. Ar mai fi de spus că la finalul lunii septembrie 2023, efectivele de animale înregistrate în Baza Națională de date sunt Bovine – 82.217 capete, Bubaline – 1.393 capete, Ovine – 272.809 capete, Caprine – 22.712 capete, Suine – 41.338 capete, Cabaline- 5.288 capete. La nivel de județ avem înregistrate un număr de 30.955 exploatații nonprofesionale și un număr de 2.734 exploatații comerciale de tip A.
Dragoș HOJDA