Astăzi, 25 martie, avem Sărbătoarea Bunei Vestiri, fiind o zi cu multe tradiții legate de acest eveniment important. Delia Suiogan de la Centrul Universitar Nord ne spune că oamenii țin cu mare strictețe această sărbătoare. E o zi în care nu se lucrează, nu se face curățenie, nu se spală, nici măcar vasele, nu se ceartă oamenii unii cu alții.
„Întreaga sărbătoare este pusă sub semnul unui început care ne dă dreptul la renunțarea la rău și păcat și revenirea în contact cu sacrul, binele și echilibrul! Casele, curțile au fost curățate in Ajunul sărbătorii, prin aprinderea de focuri și afumare, tămâiere. Acum e vremea să se curețe oamenii, prin post și rugăciune! Ziua se mai numește în popor Źiua Cucului! În popor se crede că de azi începe să cânte cucul, o pasăre-oracol, despre care ni se spune că mai întâi cântă la porțile raiului și apoi în pădure. În acest mod el are acces la o cunoaștere superioară. Încă oameni au grijă să nu fie spurcați de cuc, nu trebuie să îl audă cântând pentru prima dată în an fără să fi mâncat!
Mulți spun că e singura sărbătoare mare în care te duci la biserică după ce ai mâncat! De asemenea, erau foarte atenți din ce parte auzeau primul cântec al cucului din acel an. Dacă îl auzeau din față și din dreapta, anul urma să le fie bun și cu rod. Dacă il auzeau din spate și din stânga, anul urma să le stea sub semnul încercărilor de tot felul! Cântecul cucului e foarte important și pentru fetele nemăritate! Ele urmăreau și poziția din care auzeau cucul, dar erau și mai atente la numărul sunetelor scoase de cuc. Numărul sunetelor devenea identic cu numărul anilor în care acestea urmau să mai rămână nemăritate. De aceea vom întâlni anumite formule de invocare a cucului, prin care i se indica de către ori să cânte”, spune Delia Suiogan.
FOTO ro.wikipedia.org
Dragoș HOJDA