Zilele Moiseiului, eveniment ajuns la a XIV-a ediție, a adunat, la finalul săptămânii trecute, moiseienii de toate vârstele, veniți de prin toate colțurile țării, dar și din străinătate. Au fost două zile de distracție, participanții având parte de muzică în aer liber, de program artistic cu artiști locali, printre care Ansamblul Folcloric „Balada” din Moisei, Alessia Popan, Doruț Dogaru, Călina Hojda sau Daria Tomoiagă. La Zilele Moiseiului au cântat și Ionuț Bledea, respectiv Vlăduța Lupău.
Printre cei prezenți la eveniment s-a aflat și parlamentarul Gabriel Zetea, dar și subprefectul Crina Chilat. Primarul Grigore Tomoiagă spune că toamna aceasta va aduce și un eveniment dedicat seniorilor comunei, urmând a fi premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie. În rest, comuna Moisei se dezvoltă tot mai mult de la un an la altul. Sunt proiecte finalizate, sunt proiecte care se vor derula în perioada următoare, cum ar fi asfaltarea străzii Izvorul Dragoș, una din cele mai importante din comună.
Vedem acum la Moisei mașini de lux, multe chiar, inclusiv mașini Ferrari, semn că moiseienii o duc bine.
Dragoș HOJDA