- Publicitate -
Ad imageAd image

Zeci de camere video vor fi montate în Sighetu Marmației

Ad imageAd image

Municipiul Sighetu Marmației a încheiat un nou contract cu finanțare europeană. Este vorba despre un proiect în valoare de 163.978,32 euro, pentru instalarea unui sistem de supraveghere video modern, care va spori siguranța publică și va oferi condițiile necesare pentru o gestionare eficientă în domeniile protecției vieții și sănătății cetățenilor, migrației ilegale, contrabandei și importului/ exportului de mărfuri contrafăcute, prevenirea și contracararea infracțiunilor și manifestărilor teroriste, amenințării la adresa intereselor statului, prevenirea situațiilor de urgență precum și a protecției ordinii publice, transmite Primăria Sighetu Marmației.

“Prin proiectul „SAFE FUTURE”, în cadrul căruia Sighetu Marmației are calitatea de partener, vor fi montate camere video de supraveghere pe traseul ce leagă intrările în oraș de punctul de trecere a frontierei de stat Sighetu Marmației – Solotvino.

Scopul acestui proiect vizează în primul rând creșterea calității vieții locuitorilor orașului nostru prin reducerea sentimentului de nesiguranță, imbunătățirea cooperării interinstituționale în scopul combaterii eficiente a criminalității, dar și asigurarea securității și protecției cetățenilor care se află în tranzit pe teritoriul țării noastre”, subliniază primarul municipiului Sighetu Marmației, Vasile Moldovan.

Finanțarea acestei investiții este asigurată prin Programul Operațional Comun RO-UA 2014-2020, Obiectiv tematic 8 “Provocări comune în domeniul siguranței și securității”, Prioritatea 4.3 “Prevenirea și combaterea criminalității organizate în cooperare cu instituțiile poliției”.

Calitatea de lider în acest proiect o are municipiul Ivano-Frankivsk – Ucraina, beneficiari fiind oraşul Solotvino – Ucraina, municipiul Baia Mare și municipiul Sighetu-Marmaţiei. Termenul final de implementare a proiectului este luna Martie 2023.

Valoarea totală a proiectului este de 1.461.700,16 euro (7.123.741,89 lei), iar valoarea grantului din partea Uniunii Europene este de 1.203.924,33 euro (5.867.445,61 lei). Pentru Municipiul Sighetu Marmației valoarea totală a proiectului este de 163.978,32 euro (799.164,47 lei), din care 131.503,95 euro (640.897,65 lei) este contribuția Uniunii Europene.

Investiţia realizată în Municipiul Sighetu Marmației, va consta în realizarea unui sistem de supraveghere video compus dintr-un dispecerat central de monitorizare care va funcționa ca centru de backup și o rețea de 36 de camere video fixe și mobile, distribuite în 17 locații de pe raza municipiului.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu