Prezența online constituie un imperativ al vremurilor pe care le trăim, cu atât mai mult în contextul limitării interacțiunilor fizice. Începând de joi, 18 februarie, dimensiunea turistică a județului Maramureș capătă o nouă și binemeritată față în spațiul virtual, prin lansarea website-ului www.visitmaramures.ro, anunță Consiliul Județean.
Platforma administrată de Consiliul Județean Maramureș servește promovării brandului județului ca destinație turistică. Într-o prezentare atractivă și prietenoasă, patrimoniul turistic al Maramureșului se dezvăluie vizitatorilor, permițându-le explorarea principalelor obiective turistice ale județului.
Tot în cadrul site-ului, se pot accesa informații referitoare la regiunile istorice ale județului și la rutele cultural-turistice, care fac trimitere la patrimoniul muzeal și la emblematicele biserici de lemn din Maramureș.
O altă secțiune a noului website este dedicată purtătorilor tradiției meșteșugurilor populare cum sunt țesutul, olăritul, lemnăritul, pielăritul sau confecționarea măștilor arhaice. Vizitatorii mai pot descoperi informații referitoare la manifestările cultural-artistice din județ și la instituțiile de cultură din subordinea administrației județene, dar și la aplicația Visit Maramureș.
ZiarMM