- Publicitate -
Ad imageAd image

Vremea inchisa ne imbolnaveste de-a binelea

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Starea proasta provocata de vremea innorata si de zilele scurte de iarna este, in sfarsit, recunoscuta drept o boala in sine si tratata cu bai de lumina.

Tulburarea afectiva sezoniera a ramas multa vreme nebagata in seama de catre medici, in ciuda faptului ca numeroase persoane (cca. 4 milioane in Marea Britanie) sufera, incepand de la sfarsitul toamnei si pana la inceputul primaverii, de probleme determinate de vremea inchisa si de durata scurta a zilei.

Cantitatea scazuta de lumina diurna produce perturbari ale secretiei de hormoni precum melatonina si cortizolul; reduce, de asemenea, productia de serotonina, care mentine starea de alerta a creierului si senzatia de bine.

Pentru cei care se trezesc si pleaca la lucru pe intuneric, petrec toata ziua intr-o incapere inchisa, la lumina artificiala, si ajung acasa tot pe intuneric, simpla lipsa a luminii naturale poate declansa o stare proasta, care dureaza luni in sir si care, in lipsa altor simptome, care sa indice o afectiune mai grava, poate sugera faptul ca sufera, pur si simplu, de SAD.

Printre simptomele SAD se numara: depresie, letargie, dificultati de concentrare, probleme cu somnul si chiar dureri articulare.

Insa, din cauza faptului ca aceste simptome se intalnesc si in alte afectiuni, SAD este rareori diagnosticata corect, pacientii fiind lasati sa se lupte singuri cu neplacerile determinate de boala.

Tratamentele recomandate includ, de obicei, sedinte de consiliere si/sau medicamente antidepresive.

O abordare mai moderna recomanda insa suplimentarea cantitatii de lumina „consumate”, la nevoie in mod artificial – cu conditia sa fie vorba despre o lumina asemanatoare celei naturale.
Lumina naturala are o compozitie spectrala specifica, fiind alcatuita dintr-un amestec de radiatii cu lungimi de unda diferite, spre deosebire de lumina artificila obisnuita, folosita in incaperi.

In lipsa soarelui, tratamentul poate fi facut fie cu ajutorul unei „cutii luminoase”, care emite o lumina cu compozitie asemanatoare luminii solare, fie mai sofisticat, prin „bai de lumina”, in spatii special amenajate, cu sezlonguri si saltele: „a face plaja la bec” – candva o gluma absurda – a devenit, asadar, o metoda de tratament utila in tratamentul tulburarii afective sezoniere.

descopera

Distribuie articolul
- Advertisement -
ARE SENS?
Adaugă un comentariu