Guvernul a aprobat azi, 31 august, Ordonanţa prin care se asigură finanţarea tuturor tipurilor de perdele forestiere, realizarea acestora fiind permisă şi persoanelor private, nu numai autorităţilor. Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ordonanţa pentru modificarea şi completarea Legii nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie.
„Până acum, prin lege, se finanţau strict perdelele de a lungul autostrăzilor şi drumurilor naţionale. Odată cu modificările de astăzi vor putea fi finanţate toate tipurile de perdele forestiere. Avem mare nevoie de astfel de perdele de protecţie, atât în jurul localităţilor, cât şi a câmpurilor şi a cursurilor de apă, mai cu seamă că schimbările climatice se manifestă tot mai violent.
Viitoarele perdele forestiere vor proteja comunităţile de efectele furtunilor puternice, dar ele protejează şi solul împotriva eroziunii, îmbunătăţesc şi bilanţul hidric, purifică aerul din oraşe şi ajută la îmbunătăţirea factorilor climatici. Dincolo de finanţare, am mai făcut o modificare importantă prin care toţi proprietarii români de terenuri vor putea înfiinţa, pe aceste suprafeţe, perdele forestiere de protecţie, beneficiind inclusiv de finanţare”, a subliniat ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Barna Tanczos.
Acesta a mai menționat că prin adoptarea acestei ordonanţe se asigură finanţarea pentru toate tipurile de perdele forestiere de protecţie cuprinse în Sistemul naţional al perdelelor forestiere de protecţie, nu numai pentru cele de protecţie a căilor de comunicaţie care fac parte din Programul naţional de realizare a perdelelor forestiere pentru protecţia autostrăzilor şi drumurilor naţionale: „De asemenea, în vederea asigurării accesului la perdelele forestiere de protecţie a căilor de comunicaţii, precum şi la proprietăţile aflate în vecinătatea perdelelor, prin documentaţiile tehnico-economice se pot delimita drumuri de acces cu o lăţime de 3 – 4 m, amplasate la una din marginile perdelelor”.
Ministrul Mediului a mai menționat că „un element deosebit de important este acela că se introduc şi a alte categorii de beneficiari, în speţă proprietari de terenuri, care vor putea să înfiinţeze perdele forestiere de protecţie în mod voluntar, iar costurile aferente înfiinţării perdelelor forestiere de protecţie sunt decontate cu respectarea art.1 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.35/2022 pentru aprobarea măsurilor necesare realizării campaniei naţionale de împădurire şi reîmpădurire prevăzute în Planul naţional de redresare şi rezilienţă”.
„În vederea realizării documentaţiilor tehnico – economice, U.A.T.-urile vor pune la dispoziţia autorităţii, reprezentată prin proiectantul de specialitate, în mod gratuit, planurile parcelare, registrele cadastrale, registrul de evidenţă funciară, alte documente pe care le deţin. Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, potrivit legii, va furniza, la cerere şi cu titlu gratuit, informaţiile disponibile în format analogic în vederea realizării documentaţiilor tehnico – economice, prin oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară.
Prin Ordonanţa aprobată astăzi se introduc dispoziţii tranzitorii care să asigure premisele continuării obiectivelor de investiţii privind înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie, respectiv obiectivele de investiţii pentru care au fost demarate procedurile de achiziţie a lucrărilor de înfiinţare a perdelelor forestiere de protecţie anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se vor derula în conformitate cu prevederilor legale în vigoare la data demarării procedurilor de achiziţie a lucrărilor. La obiectivele de investiţii pentru care nu au fost demarate procedurile de achiziţie a lucrărilor de înfiinţare a perdelelor forestiere de protecţie până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe se poate reanaliza soluţia tehnică în conformitate cu noile reglementări aduse prin prezenta ordonanţă”.
Ministerul Mediului consideră că ordonanţa va conduce la creşterea suprafeţelor acoperite cu vegetaţie forestieră şi la reducerea efectelor viscolelor şi a zăpezilor masive asupra circulaţiei autovehiculelor pe drumurile naţionale şi autostrăzi. Mai spunem doar că oficial până în prezent au fost plantate 197,27 ha de perdele forestiere de protecţie.
Dragoș HOJDA