Vocea străzii este cea care contează. Un băimărean de peste 50 ani ne-a adus în atenție calitatea lucrărilor care au fost făcute de-a lungul Săsarului. Este vorba despre amenajarea malurilor acestui râu, zona unde înainte iubitorii de animale își plimbau cățeii. Și unde acum abia dacă pot trece două persoane una pe lângă cealaltă.
„Cu mențiunea că îmi cer anticipat scuze dacă subiectul propus a mai fost dezbătut in presă vă scriu, foarte pe scurt, că de peste o săptămână sunt impresionat extrem de negativ de modul în care arată aleea din dale (de granit?) de pe malul râului Săsar. Din punctul meu de vedere, ca cetățean, este o rușine modul în care arată. Nu știu dacă a fost recepționată de autoritatea locală/beneficiar însă nu îmi pot inchipui că s-ar putea intâmpla acest lucru. Dalele sunt nealiniate, la inălțimi diferite una de alta, sunt diferențe de planeitate între ele de peste 5 mm în nenumărate locuri….Ar trebui să fie o rușine atât pentru constructor, cât și pentru localitate, ca beneficiar….Nu mai vorbesc de faptul că nu s-a prevăzut o lățime suficientă pentru a putea circula concomitent atât bicicliștii, cât și pietonii… Nu mai am speranță că această lucrare va fi remediată (din punctul meu de vedere ar trebui refăcută de la zero, însă nici nu ar trebui ca beneficiarul lucrării să o recepționeze in halul in care aceasta se află”, ne spune băimăreanul Mihai Alin.
Dragoș HOJDA