- Publicitate -
Ad imageAd image

VIȘEU DE SUS – 11 blocuri au șansa să fie modernizate. Mai trebuie semnăturile proprietarilor

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Primăria Vișeu de Sus a reușit să depună spre finanțare prin PNRR, Componenta C5 – Valul Renovării, un număr de 11 blocuri care au avut la acest moment Asociații de locatari, în vederea renovării energetice ale acestora (lucrări exterioare de reabilitare), lucrări care vor fi suportate în proporție de 100% de către finanțator, neexistând niciun cost de suportat de către proprietar sau primărie.

Este vorba despre blocurile 10A, 14A, 16, 52 și 54 de pe strada 22 Decembrie, blocurile 24 și 26 de pe Strada Carpați, blocul C7 de pe Strada Zorilor, respectiv alte trei blocuri de pe strada 22 Decembrie și anume 14/B, Bl. 14/C și Bl. 14/E.

„Acum, după ce proiectele au fost depuse spre finanțare, primăria are obligația ca până VINERI, 08.04.2022, să întocmească tabele cu semnături ale TUTUROR proprietarilor de apartamente din blocurile susmenționate”, anunță municipalitatea. Nu ar strica să știe vieșuanii că dacă unul singur din proprietarii de apartamente dintr-un bloc REFUZĂ să semneze, întreg proiectul cade. Ba mai mult, conform legii aflate în vigoare, întreg blocul va avea de achitat un impozit majorat cu 500% și proprietarii vor fi obligați să suporte toate cheltuielile necesare în vederea renovării blocului.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu