VINE TOAMNA – Scad temperaturile și vin ploile peste Maramureș

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Vara se apropie de final. În satul tradițional se știe că după data de 6 august încet-încet vine toamna. Noaptea prinde putere, iar ziua este din ce în ce mai scurtă. Pe maramureșeni își așteaptă un weekend ploios, azi, 5 august, intrând în vigoare la ora 12.00 o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată care se estimează că va dura până în 7 august, ora 10.00.

Potrivit meteorologilor, începând de azi și până sămbătă dimineața, începând dinspre sud-vest, instabilitatea atmosferică va cuprinde cea mai mare parte a teritoriului. Vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantităţile de apă vor depăși pe intervale scurte sau prin acumulare 20…40 l/mp și izolat 50…60 l/mp.

Vă reamintim că Maramureșul a fost lovit de o vijelie puternică în noaptea de 1 spre 2 august, vremea rea producând numeroase pagube în multe zone din județ.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu