- Publicitate -
Ad imageAd image

VIDEO – Summit Biden-Putin la Geneva: Cei doi lideri au convenit ca ambasadorii celor două ţări să revină la post

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Preşedintele american şi cel rus, Joe Biden şi Vladimir Putin, au convenit în cadrul primului lor summit desfăşurat miercuri la Geneva ca ambasadorii celor două ţări să revină la post, după ce au fost retraşi mai devreme în acest an, relatează agenţiile internaţionale de presă, informează AGERPRES.

Preşedintele rus a declarat jurnaliştilor în conferinţa sa de presă separată de după summit că întâlnirea a fost una constructivă, s-a desfăşurat fără ostilitate şi a demonstrat dorinţa celor doi lideri de a se înţelege.

Putin a mai afirmat că Rusia şi SUA au o responsabilitate comună faţă de stabilitatea nucleară şi vor purta discuţii asupra unor posibile modificări ale Noului Tratat Start, recent înnoit.

Cei doi şefi de stat au organizat conferinţe de presă separate după discuţiile de la vila La Grange din Geneva, care au durat aproape patru ore, mult mai puţin decât au spus consilierii lui Biden că se aşteaptă să dureze.

Acesta din urmă le-a semnalat jurnaliştilor că totul este „ok” – „thumbs-up” – la plecarea de la întâlnire, înainte de a intra în limuzina prezidenţială.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu