- Publicitate -
Ad imageAd image

VIDEO – Greșelile pe care le fac majoritatea șoferilor cand urcă la volan

Ad imageAd image

A fi șofer presupune să cunoști niște lucruri, dincolo de a cunoaște foarte bine regulile de circulație. Au aflat aceste lucruri jurnaliștii prezenți pe Bulevardul Unirii ieri, 20 martie, aceștia avand parte de o serie de lecții de conducere defensivă. Jurnaliștii au aflat cum se franează brusc dacă ești nevoiți să eviți un obstacol, care este poziția corectă atunci cand ne urcăm la volan, cum se fac reglajele scaunului în așa fel încat să ai cea mai bună vizibilitate în trafic și multe alte lucruri care sunt extrem de folositoare.

„Fiecare lucrător de poliție care conduce autovehiculele unității trebuie să parcurgă cel puțin un nivel de pregătire. Cei care conduc frecvent în regim prioritar, adică folosind semnalele luminoase și acustice, trebuie să parcurgă și nivelul doi care este mult mai complex și implică anumite elemente de pilotaj. Acest gen de pregătire se desfășoară din cursul anului 2009, am început în Maramureș și am ajutat apoi și alte județe să desfășoară acest gen de activități”, spune Victor Lazăr.

Vă reamintim că în 25 martie se împlinesc 25 de ani de la înființarea Poliției Romane, iar pentru a marca așa cum se cuvine acest eveniment, pe parcursul acestei săptămani vor fi desfășurate diferite activități.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu