România are o singură șansă să se mențină pe plus în ceea ce privește investițiile, așa cum s-a întâmplat în ultimele două decenii. După aderarea la Uniunea Europeană, în urmă cu 18 ani, țara noastră a reușit să absoarbă fonduri în valoare de 100 miliarde euro. În schimb, a virat Uniunii suma de 30 miliarde euro. Adică pentru fiecare euro dat, am luat 3 euro. Este rațiunea de care se folosește eurodeputatul român Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, atunci când susține importanța accesării de fonduri pentru dezvoltarea, în continuare, a României.
Apărarea și competitivitatea
Într-un interviu acordat în exclusivitate publicației noastre, eurodeputatul PSD a punctat faptul că, pe viitor, bugetele cele mai mari vor fi în zona de apărare, în contextul războiului din imediata vecinătate a României.
”România are un sold pozitiv cu Uniunea Europeană. A primit 10 miliarde euro, fonduri nerambursabile, de la aderare. Asta înseamnă, în 18 ani, milioane de euro în fiecare zi. Am contribuit și noi la bugetul european cu 30 miliarde euro. Ceea ce înseamnă că pentru fiecare euro dat, am primit trei euro. Mai mult decât poate oferi orice bancă, la nivel mondial.
@ziarmm.ro Pentru fiecare euro dat UE, România primește 3 euro, spune Victor Negrescu, eurodeputat.
♬ sunet original – ZiarMM.ro – ZiarMM.ro
Trebuie să fim capabili să accesăm fondurile disponibile. Mai sunt zeci de miliarde euro alocați, de principiu, României. Trebuie să îi folosim într-o manieră adecvată. Și trebuie să ne luptăm ca viitoarele programe europene să prevadă alocări consistente pentru țara noastră. Mă refer la zona de apărare sau viitorul fond pentru competitivitate.
Aceste resurse europene merg în toate domeniile. De la investiții în infrastructură până la subvenții pentru fermieri. În aceste condiții, drumul european reprezintă singura garanție în a continua să beneficiem de aceste fonduri consistente”, a punctat Victor Negrescu.
ZiarMaramureș