În Maramureș vom avea un tren pe ruta Romania-Ucraina, care va circula de la începutul lunii decembrie a anului în curs. Ukralizniția a făcut, în data de 8 noiembrie, prima intrare de test în zona restaurată Rhov-Dilove-Valea Vișeului (România).
Autoritățile ucrainene au anunțat că traseul va fi operat cu un tren regional construit în Ucraina, iar timpul efectiv de parcurs de la Rhov către Valea Vișeului va fi de aproximativ 40 de minute. Controlul de frontieră și vamal vor fi făcute la bordul trenului, la sosire”, se arată în postarea companiei ucrainene făcută pe facebook.
Ukralizniția vrea să opereze două curse pe zi, cu posibilitatea transferului de pasageri în trenurile CFR de la Valea Vișeului către Sighetu Marmației, Cluj-Napoca și București. Vă reamintim că CFR Infrastructură a anunțat că pentru reluarea circulației trenurilor de călători pe relația Valea Vișeului (CFR) – Berlibas (UZ), linie cu ecartament larg, SRCF Cluj a desfășurat lucrări de reparații, în regie proprie. Au fost înlocuite aproximativ 1400 de traverse speciale din lemn, 36 de tone de material mărunt de cale și completarea liniei cu 400 de tone de piatră spartă.
Dragoș HOJDA