Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu a anunţat marţi că băncile au primit circa 270.000 de cereri pentru amânarea plăţii ratelor la credite, majoritatea pentru credite de consum, o parte fiind în baza Ordonanţei de Urgenţă, iar o parte în cadrul programelor derulate de bănci, informează AGERPRES.
„Sunt 270.000 de cereri către bănci. Acestea includ cereri şi pentru programe pe care le au incluse băncile dar nu sunt legate de ordonanţa noastră. Din cele 270.000, 170.000 de cereri au fost acceptate, care includ atât cererile care vin pe baza ordonanţei, cât şi cererile care vin în afara ordonanţei. Pot să vă spun că majoritatea cererilor sunt pentru credite de consum, dar sunt şi cereri de la companii şi cereri de la persoane fizice cu credite ipotecare. Şi acel program merge foarte bine. Ne-am uitat şi la numărul sesizărilor. Nu este mare. Procentul de revocări este de 0,1% din cereri, deci foarte mic. Toate aceste sesizări le preluăm şi le îndreptăm către Banca Naţională şi către Asociaţia Română a Băncilor pentru a fi rezolvate, pentru a vedea dacă acolo a fost un abuz, dacă normele nu au fost aplicate cum trebuie sau cum putem să rezolvăm problema”, a menţionat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă.
Guvernul a aprobat, luna trecută, normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare, ce stabilesc condiţiile în care creditorii aprobă solicitările, perioada de amânare şi perioada de prelungire a creditelor amânate, iar în cazul împrumuturilor ipotecare, modul de eşalonare şi garantare a dobânzilor.
Pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane se stabileşte conform opţiunii debitorului, ce poate fi exprimată o singură dată, şi este cuprinsă între o lună şi 9 luni, fără a putea depăşi data de 31 decembrie 2020. Scadenţa ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020.
Creditorul aprobă solicitarea debitorului care declară pe proprie răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii şi/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19 faţă de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgenţă, şi se afla in imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului.
Poate beneficia de acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor debitorul care transmite solicitarea către creditor cel mai târziu în 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020. Prevederea se aplică tuturor debitorilor, persoane fizice sau firme.