Mare parte din taxele locale în Baia Mare nu vor fi majorate în 2024, după ce consilierii locali au aprobat taxele și impozitele pentru anul următor.
”Le mulțumesc colegilor din Consiliul Local pentru că au acceptat propunerea mea, iar majoritatea taxelor, cele care țin de noi, administrația locală, rămân la nivelul anului 2023!
Ședința de ieri a Consiliului Local Baia Mare a fost una festivă. Pe deoparte fiindcă este ultima ședință înainte de Crăciun și am avut bucuria să primim colindul tinerilor de la Grupul Copiii Centenarului, dar și a micuților de la Grădinița Nemeth Laszlo.
Pe de altă parte, pe lângă alte proiecte importante, am stabilit că nu vom majora mare parte a taxelor locale în anul 2024, asta din dorința de a veni în sprijinul cetățenilor. Majoritatea taxelor rămân la nivelul anului 2023.
Proiectul de Hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2024 a fost lansat, pentru transparență decizională, în dezbatere publică și ieri, în cadrul comisiei de buget finanțe, am avut un amendament care a fost adoptat de către toți membrii comisiei.
Am propus eliminarea punctului care se referea la acea taxă de promovare și, cel mai important, am propus ca stabilirea taxelor speciale de eliberare, vizarea acordului de funcționare, a taxei speciale pentru modificarea acordului, autorizațiilor de funcționare, a taxelor speciale practicate de către Direcția de Patrimoniu și Direcției de Taxe și Impozite, dar și a taxelor speciale din domeniul urbanismului să rămână la nivelul stabilit pentru anul 2023. Această propunere a fost votată in unanimitate și le mulțumesc colegilor.
Proiectul care se referea la aprobarea taxelor practicate de către Serviciul Public Ambient Urban, pentru anul calendaristic 2024, în Comisia 1 am propus amendamentul prin care taxele și tarifele practicate de Serviciul Public Ambient Urban să rămână la nivelul anului 2023. Și acest amendament a fost adoptat în unanimitate de către comisia de buget și le mulțumesc colegilor pentru acest lucru.
Am considerat că atât în contextul economic și social în care suntem astăzi, dar și în contextul socio-politic-administrativ de la nivelul municipiului Baia Mare, este benefic să venim cu acest amendament. Ca atare, băimărenii practic vor plăti pentru anul 2024 taxe la nivelul anului 2023.
Ce nu putem menține la nivelul anului 2023 sunt taxele care se referă la impozite locale și în special taxele care trebuiau modificate prin constrângere legislativă, cele care trebuiau indexate practic cu indicele inflației de 13,8%.
Sunt și două taxe care se majorează. Este vorba despre taxa pentru abonamentul public de parcare. Această taxă a fost propusă să se majoreze de la 100 de lei la 200 de lei. Până la urmă și 200 lei este sub prețul pieței. Sunt alte municipii reședință de județ sau orașe care practică tarife mult mai mari decât municipiul Baia Mare. Sigur, procentual e o creștere de 100%, dar eu cred că, cu această creștere, putem să aducem un plus valoare atât în partea de administrare a parcărilor publice, cât și la bugetul Serviciului Public Ambient Urban.
Am văzut că a fost o dezbatere în spațiul public despre cum vor fi folosiți acești bani încasați de Serviciul Public Ambient Urban, că municipalitatea ar putea dispune de aceste sume. Nu este adevărat. Practic, sumele încasate intră în bugetul Serviciului Public Ambient Urban. Spre corecta informare, anul trecut Serviciul Public Ambient Urban, din tichetele de parcare, din abonamentul pentru parcare de 100 de lei, a încasat 2.965.000 lei, așadar s-au vândut 29.650 de tichete de parcare.
Încă o taxă care, după studiul de fundamentare pe care l-am făcut, se majorează, dar relativ puțin, este taxa de salubrizare: de la 12 lei, la 14 lei. În rest toate taxele rămân la fel cum au fost stabilite pentru nivelul anului 2023”, au declarat reprezentanți ai executivului Primăriei Baia Mare.
ZiarMM
Baia Mare: Au fost stabilite impozitele și taxele locale pentru 2024