La oraș este important să te înțelegi cu vecinii. Asta pentru a evita a fi reclamat la Poliția locală sau la alte instituții și să te trezești cu vreun control și o amendă nedorită. În prima săptămână din noiembrie un băimărean s-a trezit cu polițiștii locali la ușă, persoana fiind amendată cu 700 de lei pentru amplasarea adapostului animalelor de fermă (ovine, caprine) la o distanţă mai mică de 10 m de gardul cu vecinii, generând disconfort acestora.
În perioada amintită au fost 9 sancțiuni aplicate în cuantum de 2000 de lei, din care șase avertismente și trei amenzi în valoare de 2000 de lei. Mai mulți băimăreni au fost sancționați cu „avertisment” pentru abandonare deșeuri la containerele metalice de pe raza municipiului, strada Gării, respectiv Păltinișului, tot „avertisment„ s-a dat și în cazul celor prinși că au parcat/staționat cu mașina pe zona verde.
O amendă de 800 de lei a fost aplicată unui băimărean pentru nerespectarea măsurilor dispuse de curăţare şi refacere a mediului prin ridicarea deşeurilor şi a obiectelor depozitate pe domeniul pubic al municipiului, în zona aferenta imobilului situat in Baia Mare.
Dragoș HOJDA