Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, subliniază importanţa respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, el atrăgând atenţia asupra faptului că „în situaţia de faţă se pot scăpa lucrurile de sub control foarte uşor”. Gheorghiţă afirmă că tot mai mulţi tineri se infectează cu tulpina din Marea Britanie a virusului şi că, în aceste condiţii, trebuie adaptată şi strategia campaniei de vaccinare.
„Este foarte importantă respectarea măsurilor de prevenţie, lucrurile pe care cred că le-am învăţat cu toţii şi nu este bine să le uităm, pentru că în situaţia de faţă se pot scăpa lucrurile de sub control foarte uşor, deja vedem ce se întâmplă în Timişoara, spitalele sunt aproape pline. Impactul vaccinării, după cum am observat şi din experienţa noastră de până acum, apare după un interval de circa o lună, o lună şi jumătate, deci practic, beneficiile nu sunt imediate după ce efectuezi prima doză şi din acest punct de vedere este important ca aceste două măsuri – respectarea măsurilor de prevenţie, restricţiile care sunt impuse şi de asemenea vaccinarea care trebuie să meargă în paralel şi care trebuie să fie principala modalitate prin care noi asigurăm imunizarea populaţiei – trebuie să fie cât se poate de bine gestionate”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiţă duminică seară, la Antena 3.
El a arătat, că din 15 martie, când vor fi deschise listele pentru etapa a treia de vaccinare, dacă rămân locuri libere în centrele de vaccinare persoanele din etapa a treia se vor putea imuniza.
El a precizat că aproximativ 5% dintre cei vaccinaţi, indiferent de tipul de vaccin, nu dezvoltă răspuns imun nici după vaccin şi nici după boala naturală, însă şi aceştia dezvoltă un răspuns imun la nivel celular care protejează faţă de formele severe sau critice de îmbolnăvire.
Gheorghiţă a atras atenţia asupra scăderii vârstei persoanelor care se infectează cu tulpina din Marea Britanie a noului coronavirus.
„Din nefericire, vedem că în contextul actual al infecţiei cu această tulpină britanică avem destul de mulţi tineri care sunt infectaţi şi media vârstei la pacientul care se internează în momentul de faţă în spital a scăzut destul de mult. Or, ca atare, trebuie să ne adaptăm din punct de vedere al strategiei, inclusiv strategia de vaccinare, la situaţia actuală. Şi ne uităm la ce se întâmplă în Centrul Vechi al Capitalei. Este important să asigurăm şi vaccinarea celor tineri tocmai pentru că ei reprezintă persoanele active şi cei care plimbă virusul dintr-o parte în alta. Însă dacă ne concentrăm doar asupra acestei categorii de persoane şi nu-i protejăm şi pe cei vulnerabili, dat fiind faptul că aceste vaccinuri nu reduc la zero riscul de infecţie asimptomatică şi implicit de transmitere, practic, în acest caz menţinem un risc de expunere a persoanelor vulnerabile. Deci aceste două etape trebuie să meargă în paralel şi acesta este şi motivul, din 15 martie vom deschide şi etapa a treia”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.
El a precizat că în mod cert, dacă va exista indicaţia pentru vaccinarea unor grupe de vârstă de sub 18 ani, şi România va proceda la imunizarea tinerilor.