Cursa aeriana Bucuresti – Baia Mare ar putea fi anulata, miercuri, din cauza faptului ca avioanele Companiei TAROM stau inghetate, la propriu si la figurat, pe Aeroportul Henri Coanda, din capitala. La aceasta ora, sute de pasageri asteapta reprogramarea zborurilor pentru cursele de astazi.
Starea de incertitudine legata de ora pornirii curselor este data de faptul ca avioanele companiei nu sunt luate pentru degivrare (curatarea de stratul de gheata depus pe aeronave).
Dragos Titea, secretarul Departamentului Transporturi din cadrul PSD, afirma ca responsabila pentru aceasta situatie este conducerea Companiei TAROM, care a incheiat un contract deficitar cu Aeroportul Henri Coanda.
„Atat de bine a fost incheiat contractul, ca avioanele TAROM sunt ultimele care intra la degivrare. Se impune, de urgenta, incheierea unui contract ferm intre cele doua parti, pentru evitarea unor astfel de situatii. O intrebam pe Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, de ce celelalte aeronave pot decola si ateriza la timp, iar Compania TAROM e lasata la inghet”, a declarat Titea, pentru ZiarMaramures.ro.
Oficial, cursa Bucuresti – Baia Mare este programata pentru ora 20.55. Ora de plecare ramane insa incerta.
Urmariti site-ul ZiarMaramures.ro, pentru a afla detalii privind cursa din aceasta seara.
UPDATE: Toate cursele TAROM programate pana la orele pranzului au fost anulate.
Este cert. Cursa de Baia Mare a fost anulata, urmand ca pasagerii care si-au cumparat bilete pentru seara de miercuri, sa fie reprogramati pentru cursa de joi seara. In cazu in care acestia doresc sa renunte la cursa, o pot face, primindu-si banii inapoi.
ZiarMaramures.ro