Mii de credinciosi au asistat duminica, in localitatea Swiebodzin, din vestul Poloniei, la sfintirea celei mai mari statui din lume a lui Isus Cristos, relateaza agentiile internationale de presa.
Monumentul, intitulat ‘Isus Cristos regele universului’, este vizibil pentru cei care strabat autostrada Varsovia-Berlin; are peste 52 de metri inaltime si a fost realizat cu ajutorul unor donatii private provenind, in cea mai mare parte, de la cei 21.000 de locuitori din Swiebodzin. Constructia a inceput in anul 2000 si a costat peste un milion de euro, relateaza EFE.
Fixata pe o colina artificiala, statuia din fibra de sticla are 33 de metri (cate unul pentru fiecare an de viata al Mantuitorului), la care se aduga coroana aurita de trei metri, cifra simbolica, reprezentand numarul anilor in care Isus a predicat. In total, statuia din Polonia o depaseste cu 3 metri pe cea, atat de celebra, din Rio de Janeiro.
Cu tot cu soclu, ansamblul are 52 de metri si cantareste 440 de tone.