- Publicitate -
Ad imageAd image

UNDE-S VINOVAȚII – Nu știm cine ridică gunoaiele din Baia Mare

Ad imageAd image
Ad imageAd image

 

Nu știm în acest moment cine va ridica gunoaiele de pe străzile din Baia Mare. În cadrul ședinței de Consiliu Local de azi, 3 decembrie, proiectul de hotărâre privind încredințarea, în vederea realizării serviciului de salubrizare stradală în Municipiul Baia Mare, prin gestiune directă, către Serviciul Public Ambient Urban, aflat în subordinea Consiliului Local Baia Mare, a picat la vot, obținând doar 10 voturi pentru, 7 abțineri și 0 voturi împotrivă.

Unii au vorbit despre necesitatea convocării unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și luarea unor măsuri. Alții au spus că cei de la ADI Deșeuri-CJ Maramureș ar trebui să facă această salubrizare stradală. S-a reamintit faptul că Baia Mare vrea să iasă din ADI Deșeuri. S-a cerut demisia președintelui ADI Deșeuri. În Casa Domnului au fost certuri, replici tăioase, semn că oamenii sunt oameni și în biserică, atacurile politice au fost și ele din plin. Însă până la urmă gunoaiele rămân neridicate, oamenii cu banii dați și luna decembrie se anunță a fi una plină de mirosuri neplăcute prin oraș.

S-a vorbit în cadrul ședinței de anumite interese care ar exista legate de acest serviciu. „Municipiul are în derulare o licitație. Este o acțiune promovată de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență. Până la finalizarea licitației, contestată de Drusal, este necesar ca SPAU să se ocupe de salubrizarea stradală. Este o chestiune care ține de sănătatea populației, de urgențe. Municipiul Baia Mare a parcurs toate etapele procedurale. Nu am ajuns cu cei de la Drusal la un rezultat pozitiv. De asta trebuie salubrizarea stradală încredințată SPAU” au precizat cei din Primăria Baia Mare. Însă toate argumentele aduse de cei din conducerea Primăriei nu au ținut, prin urmare proiectul a picat.

Tot în cadrul ședinței s-a spus că ADI Deșeuri refuză la plată facturile către Drusal. Mai mult, s-a spus că Drusalul nu și-a făcut treaba și nu a făcut salubrizare conform contractului, respectiv Primăria Baia Mare nu are niciun fel de datorii către Drusal pe salubritate stradală, ci doar pe salubritate menajeră. Președintele CJ Maramureș a și plecat de la ședința de Consiliu Local, după ce a fost luat la rost de către conducerea Primăriei Baia Mare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu