Un tânăr din Bârsana a ajuns în arestul poliției după o urmărire în trafic

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Un tânăr de 23 de ani din Bârsana a fost reținut pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru  săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Tânărul a fost urmărit în trafic la finele săptămânii trecute de către polițiștii Secției 5 Ocna Șogatag. În timp ce efectuau serviciul de patrulare, pe D.J.186 în localitatea Năneşti, în dreptul şcolii din localitate, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea, conform IPJ Maramureș.

S-a procedat la urmărirea acestuia înspre localitatea Onceşti, împrejurare în care, la ieşirea din localitatea Năneşti, la intersecția cu drumul comunal ,,Drumul Bătrân” conducătorul autoturismului a încercat să pătrundă pe acel drum dar, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a derapat și a intrat cu partea din față a autoturismului  în şanţ. În urma impactului, a rezultat doar avarierea autoturismului și nu au existat victime.

Conducătorul auto a fost identificat fiind un tânăr de 23 ani din Bârsana și întrucât acesta emana halena alcoolica, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, analizele de sânge au relevat o concentrație de alcool în sânge de 1,13 mg/l, astfel încât ieri polițiștii au dispus reținerea.

Tânărul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș, urmând a fi luate măsuri legale în continuare, sub supravegherea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Dragomirești.

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu