Pe o plăcuţă indicatoare aflată în sensul giratoriu de la intrarea în sat, Ucraina a înlocuit Fuentes de Andalucia, iar alături a fost pictat un steag albastru şi galben.
Străzi din satul cu peste 7.100 de locuitori, situat la est de Sevilla, au fost redenumite Oraşul Kiev, Odesa şi Mariupol.
„Obiectivul principal este acela de a creşte gradul de conştientizare despre conflictul din Ucraina, dar şi despre locurile în care ţările sunt în război în vremurile actuale”, a declarat pentru Reuters Francisco Martinez pe strada Oraşul Kiev.
Martinez a spus că schimbarea numelui este mai mult decât un simplu gest. Sătenii au strâns, de asemenea, 3.500 de euro în două zile pentru un centru planificat să primească refugiaţi. Satul vrea să ofere cazare pentru până la 25 de refugiaţi în acest centru sau în cadrul unor familii.
Rafael Osuna, un pensionar în vârstă de 68 de ani, a declarat că va primi un cuplu ucrainean în locuinţa sa.”Oamenii din Fuentes sunt foarte mândri de ceea ce facem”, a spus el.”Deoarece locuiesc singur şi am o casă mare, m-am gândit să iau un cuplu ucrainean pentru o vreme”.