Într-o cauză constituită în cursul lunii ianuarie 2023, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus ieri, 8 februarie 2023, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat pentru săvârşirea unei infracţiuni de agresiune sexuală comisă asupra unui minor.
Anchetatorii au stabilit că „în data de 09 noiembrie 2021, inculpatul, profesor de atletism la un club sportiv din Bucureşti, a exercitat asupra persoanei vătămate, una dintre elevele sale, în vârstă de 15 ani la momentul savarsirii faptei, acte de natură sexuală, altele decât cele care s-ar putea circumscrie infracţiunii de viol. Actele de natură
sexuală au fost exercitate de inculpat în mod repetat şi prin punerea persoanei vătămate minore în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, în timp ce se aflau într-o garsonieră din București, unde cei doi ajunseseră ca urmare a pretextului invocat de inculpat de efectuare a unui masaj de refacere musculară, în contextul unui raport de autoritate generat de relaţia profesor-elev şi a unei disproporţii fizice dintre aceştia”.
„În data de 08.02.2023, inculpatul a fost prezentat Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, propunerea fiind admisă în aceeaşi zi şi dispunându-se arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 de zile. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri – Biroul Agresiuni Sexuale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti”, arată Ministerul Public.
Dragoș HOJDA