Pamflet de precampanie: Un ostaș în slujba țării ca un drujbar în largul mării

Așe o carte minunată cum îi asta a lu’ Ciucă care-i mai tare-n pix decât Rareș Bogdan în batistă mai rar găsăști. O costat câteva milioane de euroi, da’ să merită. Afli lucruri care te pun pă gânduri, că rămâi așe cu o privire pierdută în pagini cam cum o rămas slugarnicul Găvrilă Ștețco cu ochii exoftalmici holbându-se la Corina Bud, când și-o rabatat aia caroseria de i s-o văzut tătă instalația, la paranghelia plătită de Ionel Bogdan din fondul de rezervă al județului, ca să ne mai prindem noi o dată că-i zuzu.

De la startul începutului, Ciucăcare-i și oareșceva filozof ratat, ne spune că viața unui om „este un amestec de retrăire, trăire și nădăjduire”, ceea ce-mi întărește convingerea, nu altceva, că plagiatorul ăsta siropos e certat cu lojica și cu cronologia. Io bag de samă și cred că prima dată-i trăirea și abia pă urmă retrăirea. La Ciucă-i invers, pă modelul Marelui Mut, că și ăla o scris prima dată „Pas cu pas” și abia mai la urmă „Primul pas”. Poate că n-o vrut gheneralu’ a-i arăta Marelui Mut că el are mai multă lojică, să nu-l supere, că nemțălău’ i-o dat pita și foncția. În plus, trecerea în rezervă l-o schimbat pă Ciucă care, mai nou, la comanda „Drepți!” se face ca cum echeru’, frânt de la mijloc (cam cum o rabatat Corina Bud de-o rămas slugarnicul Ștețco cu ochii exoftalmici), să poată pupa poala șefului (în acest caz special diftongul „oa” se citește „u”), că tăt îi pă final de mandat și să nu plece nesatisfăcut.

Cartea lu’ Ciucă îi mai fără de rost ca un drujbar în largul mării, cu chef de lucru și cu drujba funcțională, da’ fără copaci în jur. Atâta-i de plictisitoare că-i sora mai mare a Rudotelului și Diazepamului. Nici meci aranjat, un blat între Brișca Sarasău și Băștinașii Suciu de Sus n-ar putea fi așe de fără acțiune. Zece pagini din făcătura asta de carte citite la o reuniune a Clubului Optimiștilor îi face pă tăți maniaco-depresivi, îi aruncă în brațele sinuciderii, a omorului de sine, a morții cu autoservire, că și io scriu rândurile astea din vârful blocului, cu picioarele trecute păstă balustrada de protecție și nu știu cât mai rezist.

Până data viitoare, când om face o analiză pă text, ne oprim o țâră la copilăria lu’ Ciucă, frumoasă, romanțată și colorată în culori vii (ca culorile în care s-o prezentat Corina Bud când și-o rabatat caroseria de-o rămas Ștețco cu ochii bulbucați), din care aflăm lucruri. Unele vesele, că de aia am și coborât de pă bloc, că mi-o revenit râsu’. Ne spune gheneralu’ (sau ne scrie, cum vreți) următoarea frază, vrednică de o antologie a lirismului de tip Fuego: „Imaginea boabelor (de struguri – n.red.), când soarele începea să se ridice, mai ales când se culegeau strugurii târzii, cu lumina multiplicându-se pe picăturile de rouă, o păstrez în memorie cu atâta acuitate, încât la revederea ei în gând simt mirosul aerului dulce care parcă mi se lipește de degete.” Asta-i foarte tare, trebuie să recunoașteți! Lu’ Ciucă i se lipește mirosul de degete, la el nasul îi păntru altă folosință. Cu limba știm ce face, că altfel nu-l țânea în brațe Marele Mut.

Mr.BIG

VEZI și: Un ostaș în slujba țării ca un borfaș în birtu’ gării